Ce pedeapsă au primit părinții din Călărași care și-au ucis cu apă clocotită fetița de nici trei ani

×
Publicitate

Cei doi soți din Călărași, care în toamna lui 2021 și-au omorât în chinuri cumplite fetița de nici 3 ani, au fost condamnați definitiv la închisoare.

Crima s-a petrecut în urmă cu trei ani, în localitatea Poienarii Burchii din Prahova.

Cei doi soți i-au făcut baia de seară fetiței lor cu apă care era clocotită. Astfel, copilei i-au fost provocate arsuri de gradul 2 și 3 pe mai mult de jumătate din suprafața corpului.

Apoi, toată noaptea, părinții au ignorat suferința micuței care, spre dimineață, a murit.
Inițial, anchetatorii i-au acuzat pe părinți de ucidere din culpă, dar, pe parcursul anchetei, încadrarea faptei s-a schimbat în omor calificat, iar părinții au fost acuzați că au lăsat intenționat copila fără îngrijire.

Tatăl a primit 22 de ani de pedeapsă, iar mama va sta în închisoare 20 de ani. Bunica copilei, aflată și ea în casă, a scăpat de condamnare, deși, inițial, primise o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu executare.

Soții mai au două fetițe mici, cărora părinții trebuie să le plătească 200.000 de lei daune morale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62507511
VIDEO. Momentul în care hoțul de la sala de jocuri din Cluj o amenință pe casieră și fuge cu 7000 de lei
Jaf la o sală de jocuri din Cluj, în ajun de Crăciun. Un bărbat înarmat cu un pistol ce părea autentic a amenințat-o pe casieră, iar femeia, de frică, i-a dat toți banii pe care îi avea în seif, 7000 de lei. Imediat după atac bărbatul a fugit.
62422333
Un tânăr a ameninţat cu un pistol de plastic o angajată a unei săli de jocuri din Cluj-Napoca şi a furat 7.000 de lei
Un tânăr de 26 de ani a fost prins de poliţişti după ce a ameninţat cu un pistol de plastic o angajată a unei săli de jocuri din Cluj-Napoca, reuşind astfel să fure 7.000 de lei. Banii au fost recuperaţi, iar suspectul este audiat.
62507500
A încercat să intre în ţară cu o mașină de 200.000 de euro, dar a rămas fără ea. Descoperirea polițiștilor din Timiș
Un cetăţean francez care a încercat să intre în ţară cu un autoturism în valoare de aproximativ 200.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia, a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, judeţul Timiş.