O nouă zi de proteste la stat. Angajații ANAF și din alte instituții, nemulțumiți de eliminarea unui spor

62556927
Facebook

O nouă zi de proteste la stat. Angajații din ANAF, dar și alte instituții ale statului român, protestează împotriva tăierii sporului de condiții vătămătoare dar și față de alte măsuri de austeritate pregătite de către Guvern.

Angajaţii din sistemul bugetar au declanşat, miercuri, a treia zi de proteste, după aprobarea Ordonanţei de Urgenţă care plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă începând de la 1 iulie şi până la sfârşitul anului.

„Sunt peste 9.000 de angajaţi care protestează miercuri în majoritatea judeţelor, în funcţie de cum s-au organizat liderii de opinie de acolo, iar decizia de a continua protestele le aparţine", a declarat pentru Agerpres preşedintele Sed Lex, Vasile Marica.

Acesta a precizat că în prezent nu există un calendar în acest sens.

„Nu luăm noi deciziile. Oamenii au ieşit în stradă. Ne-au împins în faţă pe noi liderii de sindicat să ne ducem să îi reprezentăm. Restul este decizia lor", a explicat Vasile Marica.

Proteste ample au loc în mai multe oraşe din ţară, nemulțumiți de deciziile pe care guvernul le-a luat deja și pe care le are pe agendă. Printre cei care și-au întrerupt activitatea se numără și angajați ai ANAF.

Angajaţii din structurile Ministerului de Finanţe şi ANAF au protestat şi, marţi, în faţa instituţiilor, nemulţumiţi de măsurile luate de Guvern în privinţa personalului plătit din fonduri publice, şi au ameninţat cu greva generală.

Mesajul sindicaliștilor din ANAF

Într-o postare pe pagina Sindicatului Național Finanțe Publice, sindicaliștii au transmis că protestele continuă, dar și un mesaj către colegii din țară în ceea ce privește protestele spontane care au loc în toată țara.

Mesajul complet poate fi consultat aici.

„Plătim doar noi prețul greșelilor”

Și în Buzău, în jur de 200 de angajaţi ai Administraţiei Finanţelor Publice (AFP) au ieşit miercuri în faţa instituţiei într-o mişcare de protest, ţinând în mâini pancarte pe care se puteau citi mesaje precum „Nu ne mai huliţi! Am făcut politica Guvernului, acum plătim doar noi preţul greşelilor".

„Este a treia zi de proteste şi o să mai urmeze până când guvernanţii ne vor băga în seamă şi vor înţelege importanţa ANAF în colectarea la bugetul de stat. Evaziunea fiscală se diminuează cu inspectorii ANAF, cerem guvernanţilor să declare ANAF o instituţie de siguranţă naţională. Încearcă măsuri pompieristice. Credeţi că ţara iese din criză tăind un spor la o anumită parte a bugetarilor? Nu vor să colecteze, dacă doreau să colecteze ne-ar fi chemat la Bucureşti, veneam cu toţii, noi aducem soluţiile, vrem să colectăm, nu avem pârghiile necesare", a declarat, pentru Agerpres, liderul Sindicatului Finanţelor Publice Buzău, Adrian Radu.

Sindicaliştii atrag atenţia că tăierile unor sporuri, care vor diminua salariul angajaţilor, vin pe fondul creşterii preţurilor la facturi, combustibili şi alimente. Totodată, angajaţii reclamă condiţii de muncă improprii.


„Nu am întrerupt lucrul cu publicul, dacă întrerupem nu mai primesc salarii profesorii, cei din Sănătate, pensionarii, dar guvernanţii probabil asta vor atât timp cât suntem în stradă. Am atras atenţia elegant şi cu responsabilitate, dar nu ne bagă în seamă nimeni. Probabil asta vor, să se închidă ţara, că altă soluţie nu există. Colegii sunt nemulţumiţi, dacă am ajuns să aducem de acasă scaune. Noi, la Ministerul de Finanţe, în cadrul ANAF, nu avem banalul scaun pe care trebuie să stăm la calculator, ni-l cumpărăm din bani personali. Nu avem bani pentru hârtie, ne-au anunţat că până în octombrie trebuie să ne descurcăm cu hârtia, să cerşim la agentul economic sau să cumpărăm din banii personali pentru a merge activitatea. Ne-a ajuns cuţitul la os, nu se mai poate, după lipsa de reacţie a factorilor de decizie nu văd altceva decât o grevă generală", a afirmat liderul de sindicat.

La Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău figurează aproximativ 300 de angajaţi. 

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Rata șomajului a crescut ușor în luna mai. Nivel ridicat în rândul tinerilor până în 24 de ani

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,8% în mai 2025, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna anterioară, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

O femeie cu probleme la stomac a fost la un pas de moarte pentru că „a consumat doar apă”. Explicația unui medic

O femeie de 70 de ani din Iași a ajuns în stare gravă la spital din cauza deshidratării severe, fiind la un pas de moarte, potrivit Ziarul de Iași.

Controale stricte la Vama Sculeni, în semn de protest față de reducerile de sporuri. Timpii de așteptare vor crește

Angajații vămii Sculeni au început să efectueze controale mai stricte asupra tuturor mijloacelor de transport ce trec frontiera, în semn de protest față de tăierea semnificativă a sporului de condiții vătămătoare de la 1.500 de lei la 300 de lei brut.  

Recomandări
CSAT se reunește luni la Cotroceni. Înzestrarea Armatei și prezența militară a SUA, printre temele de pe agenda lui Nicușor D

Președintele Nicușor Dan a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), programată să aibă loc luni, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.  

Prima reacție a lui Putin după ce i-a primit pe emisarii lui Trump la Kremlin. Un ordin rapid a fost dat de liderul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus sâmbătă reprezentanţilor speciali ai SUA, Steve Witkoff şi Jared Kushner, că relaţiile dintre Moscova şi Washington au fost întotdeauna benefice şi că Rusia consideră oportună colaborarea cu SUA, scrie Reuters.

Ținte aeriene detectate lângă granița României. MApN a pregătit pentru decolare aeronave F-18 și un elicopter

Ţinte aeriene au fost detectate în apropierea frontierei cu Ucraina, două aeronave F-18 şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT fiind pregătite pentru decolare, anunţă duminică MApN, iar locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert.