O nouă normă UE intră în vigoare de la 1 ianuarie. Ce prevede „strategia europeană pentru textile durabile”

×
Publicitate

După patru ani în care primăriile au avut timp să pregătească sisteme pentru colectarea separată a hainelor urmează și sancțiunile.

De la 1 ianuarie cine nu strânge îmbrăcămintea și încălțămintea aruncată de populație poate primi amenzi de până la 60.000 de lei, potrivit unei legi europene.

Avem mult de recuperat în condițiile în care la noi se adună doar o jumătate de kilogram de haine pe cap de locuitor pe an, față de 16 kilograme cât este media europeană.

În sectorul 6 al Capitalei au fost amplasate acum câteva luni 30 de containere pentru hainele și încălțămintea pe care oamenii nu le mai vor.

Hainele și încălțămintea aduse de locuitorii sectorului 6 la astfel de puncte de colectare sunt preluate de firma de salubritate și transportate la o fabrică din Bulgaria.

Acolo, fiecare articol este transformat în lavete. La noi în țară nu există astfel de fabrici, așadar toate articolele colectate în vederea reciclării sunt trimise peste graniță.

Astfel de sisteme vor deveni obligatorii de la începutul anului viitor. Însă, multe primării încă nu au hotărât cum vor colecta hainele de la cetățeni. În general, autoritățile spun că nu au fonduri pentru aceste sisteme.

Raul Pop, manager de proiecte Ecoteca: „Fie vorbim despre bugetul local care pune containerele de a le ridica, de a le transporta. Putem vorbi despre o finanțare prin taxarea cetățeanului. Și a treia opțiune este aceea de răspundere extinsă a producătorului.”

Cu alte cuvinte, producătorii și retailerii de haine vor trebui să suporte costurile cu retragerea de pe piață a hainelor pe care nu reușesc să le vândă. De altfel, această măsură va deveni obligatorie în anii următori, după cum prevede legislația europeană. Iar asta ar putea însemna și costuri mai mari pentru hainele din magazine.

Noua lege europeană, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025, în toate statele membre ale Uniunii, face parte din strategia europeană pentru textile durabile. Asta în contextul în care industria textilă este unul dintre cei mai mari poluatori de pe glob.

Mădălina Corciu, Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile: „Este important ca aceasta să se facă astfel încât să se poată prelungi durata de viață a produselor. Reutilizarea și reciclarea sunt prioritare.”

Deși în ultimii ani au apărut mici ateliere care repară hainele uzate sau le transformă în articole noi, inițiativele sunt prea puține pentru volumul mare de haine aruncate - 160.000 tone doar în România.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62506490
Autostrada dintre Buzău și Focșani e gata. Când va fi dată în folosință toată porțiunea Ploiești-Pașcani

Vești bune pentru cei care se pregătesc de drumuri lungi! Începând de vineri va fi posibil să călătoriți de la Buzău la Focșani doar pe autostradă.

62501691
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, joi, 19 decembrie 2024. Care sunt numerele extrase

Joi, 19 decembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

62424994
ÎPS Teofan: Un creştin "adevărat" ştie că "schimbarea lumii începe cu el însuşi"

Situațiile de criză și conflictele pot fi depășite mai ușor cu credință, afirmă Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, în Pastorala de Crăciun. Rezolvarea oricărei probleme trebuie să înceapă de la noi înşine, spune înaltul ierarh.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.