O femeie, nemulţumită de vizita preşedintelui la Spitalul Floreasca. „Să stea în salon unde a stat mama, asta îi doresc”

62381505
Inquam

O femeie şi-a strigat nemulţumirea, marţi, în faţa Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, după vizita preşedintelui Klaus Iohannis care a mers să vadă victimele incendiului de la Crevedia.

Aceasta a arătat că medicii din spital sunt străluciţi dar lucrează în condiţii grele, la temperaturi de peste 40 de grade pentru că nu merge sistemul de ventilaţie, scrie news.ro.

Întrebată ce mesaj ar avea pentru preşedintele Iohannis, aceasta a spus: „Să stea două zile în salon unde a stat mama, asta îi doresc”.

„Suntem umiliţi şi daţi afară din spital? Pentru ce? Ca să aştept să vină Iohannis şi mama sta de la 11.00 să aştepte salvarea să o ducă acasă? Nu m-aţi lăsat cu o pereche de pampers să-i aduc să o schimbe şi voi îl aplaudaţi pe Iohannis? Ruşine poporului român, ruşine toleranţei, ruşine vouă că staţi în tăcere şi acceptaţi voi această umilinţă. Nu faceţi nimic pentru noi şi generaţiile viitoare. Doar sunteţi martori tăcuţi. Ruşine poporului român!", a afirmat o femeie care se afla la intrarea în Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Ea a spus că medicii din spital sunt ”străluciţi”. ”Medicii lucrează în condiţii, la 40 şi ceva de grade, în saloane, pentru că nu funcţionează sistemul de ventilaţie”, a spus aceasta.

Femeia a fost întrebată de presă ce anume o nemulţumeşte. „Mă nemulţumeşte umilinţa pe care noi o tolerăm. Ştiţi câţi aparţinători sunt acolo? O grămadă. Ştiţi ce fac? Suportă în tăcere şi plâng şi spun în spate, nu în faţă”, a spus ea, arătând că ”sistemul de ventilaţie e nefuncţional de multă vreme”.

„Asistentele stau în nişte condiţii execrabile din punct de vedere al condiţiilor de ventilaţie, infirmierele de asemenea, curg transpiraţiile pe ele, ca să îi dea mamei mele medicaţie şi să îi schimbe pampersul”, a mai subliniat ea.

Aceasta a arătat că a încercat să îl ia pe preşedinte în spital. „Unde a fost? pe ce secţie a fost, că sus la ortopedie nu l-am văzut”, a adăugat femeia. Întrebată ce mesaj ar avea pentru preşedintele Iohannis, aceasta a spus: „Să stea două zile în salon unde a stat mama, asta îi doresc”, şi a arătat că într-un salon sunt opt pacienţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după vizitarea răniţilor din incendiul de la Crevedia, că întrebarea pe care ne-o punem toţi este de ce s-a ajuns aici. ”Autorităţile trebuie să caute explicaţii şi soluţii. Nu pot să accept explicaţii de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni”, a spus şeful statului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62378358
Şeful Poliţiei Române: „Sută la sută accidentul de la 2 Mai putea fi evitat. A fost o serie de erori impardonabile”
Şeful Poliţiei Române, Benone Matei, a declarat, marţi, la Constanţa, că accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit după ce au fost loviţi cu maşina de un şofer aflat sub influenţa drogurilor, putea fi evitat.
62363185
O copilă de 12 ani a fost agresată sexual în scara unui bolc din Moreni de un bărbat de 43 de ani
O fată de 12 ani, din Moreni, a fost agresată sexual, duminică, de un bărbat de 43 de ani în scara unui bloc. Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
62381477
Cei 3 băieți loviți mortal de șoferul băut, în Alba, înmormântați în sicrie albe. Oamenii au avut tricouri cu chipurile lor
Cei trei tineri din Sântimbru care şi-au pierdut viaţa după ce au fost loviţi, duminică dimineaţa, pe DN 1, de o maşină condusă de un şofer de 19 ani aflat sub influenţa alcoolului, au fost înmormântaţi marţi, în prezenţa unui număr mare de localnici.