O femeie care amenința că se aruncă de la etajul 6, salvată după 12 ore: „I-a distras atenția și a împins-o în interior”

×
Publicitate

Alpiniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență au salvat, miercuri, o femeie de 37 de ani, care amenința că se aruncă de la etajul șase al blocului în care locuia, după o intervenție de peste 12 ore.

Evenimentul a avut loc în cursul serii de marți, pe strada Constantin Rădulescu Motru. Astfel, la locul incidentului au fost trimiși pompierii Detașamentului Special de Salvatori și ai Detașamentului Pieptănari, „care au constatat că femeia se afla pe pervazul ferestrei de la balcon și că nu dorește să comunice motivele pentru care a recurs la această acțiune”, informează ISU București-Ilfov.

Astfel, a fost constituită o echipă mixtă, formată din negociatori ai Direcției Generale de Poliție, un echipaj de la Ambulanță și un medic psihiatru.

Inteventie pompieri

„Întrucât personalul de specialitate a concluzionat că persoana se află într-o stare precară după cele 12 ore de expunere la condițiile meteo nefavorabile, că sunt semne evidente că nu va coborî din proprie inițiativă și că există risc iminent de cădere a acesteia, inspectorul șef al ISU B-IF, în calitate de comandant al intervenției, și-a asumat cu succes răspunderea acționării de îndată a alpiniștilor, prin utilizarea tehnicii de coborâre în rapel pe fațada blocului. În fapt, a fost realizată o diversiune pentru a-i oferi victimei o geacă de către un membru al echipei de negociatori, care să-i distragă atenția pentru scurt timp și astfel să-i permită pompierului-alpinist aflat în rapel pe exteriorul clădirii să o împingă spre interior”, mai informează sursa citată.

Ca urmare a acțiunii, femeia a fost transportată la Spitalul Clinic de Pshiatrie Obregia.

Interventie pompieri
Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61916735
Judecătorii CCR au primit super-imunitate. Pot fi urmăriți penal doar cu acordul colegilor

Senatul a aprobat, miercuri, cu 81 de voturi „pentru” și 19 „împotrivă”, propunerea deputatului  Adnagi Slavoliub, prin care judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) ar urmă să beneficieze de imunitate sporită.

61933532
Carmen Dan i-a cerut lui Kovesi să revoce detașarea polițiștilor nominalizați de Vlad Cosma

Ministrul de Interne, Carmen Dan, i-a solicitat șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, să revoce detașarea a doi polițiști care ar apărea în înregistrările fostului deputat Vlad Cosma.

61940643
Prin ce peripeții a trecut o vulpe polară, după ce a evadat de la Delfinariul din Constanța

A fost agitaţie mare în noaptea de marți spre miercuri la microrezervatia de la Delfinariul din Constanța.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.