Cei 3 polițiști care ”au înfăptuit o minune”. Au salvat o femeie care voia să se sinucidă înainte de slujba de Înviere

62340120
Facebook.com

Trei polițiștii au salvat o femeie care a încercat să își pună capăt zilelor în Sâmbăta Mare, cu doar câteva ore înainte de slujba de Înviere. Mai mulți oameni din cartierul bucureștean Crângași au văzut-o cum intră în lac și au sunat la 112..

Apelul la Serviciul Unic de Urgență a venit în jurul orei 18.00.

Mai mulți oameni panicați au relatat că o femeie intră în Lacul Morii. Un echipaj format din trei polițiști a sosit rapid la fața locului. Agenții au sărit în apă după femeia care se îndepărtase mult spre largul lacului.

Polițiștii au reușit să o aducă teafără la mal, iar femeia a fost imediat preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital.

femeie salvata din Lacul Morii

„Sfânta sărbătoare a Învierii înseamnă minune. Iar astăzi cei care au înfăptuit o minune sunt cei 3 colegi ai noștri din imagini.
Pentru că nu s-au gândit nicio clipă la riscuri, Nicușor, Eri și Ștefăniță au sărit în lacul Morii din municipiul București pentru a salva o femeie care a vrut să se sinucidă.

Datorită intervenției lor, această femeie neajutorată, care a avut un moment de slăbiciune și a vrut să își pună capăt zilelor, va trăi!

Îi felicităm cu această ocazie pe Nicușor, Eri și Ștefăniță, polițiști în cadrul Secției 21 Poliție pentru curajul și profesionalismul de care au dat dovadă, îndeplinind astfel rolul îngerului păzitor al femeii ce a recurs la gestul necugetat”, scriu reprezentanții Europol pe pagina lor de Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62329117
Noi detalii în cazul bărbatului din Dolj înjunghiat mortal în timpul sacrificării unui miel. Ce au stabilit anchetatorii

Bărbatul care a înjunghiat mortal un altul, sâmbătă, în timpul sacrificării unui miel, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor. Anchetatorii au stabilit că fapta ar fi avut loc în urma unui conflict spontan între cei doi, potrivit News.ro.

62340103
Orașele din țară s-au împodobit de Paște. ”Copiii sunt încântați”

Multe orașe din țară s-au pregătit pentru Paște. La Galați, în parcuri au apărut diferite figurine, dar și un mic târg cu produse tradiționale. Iar copiii s-au îmbulzit să facă poze cu iepurașul.  

62340099
Vremea rea a făcut ravagii în țară. Ploile puternice și grindina au măturat totul în cale

Vremea rea a făcut ravagii sâmbătă, în țară, în urma avertizărilor de descărcări electrice, grindină şi averse.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.