„Astăzi, echipajele de salvatori au intervenit în localitatea Padina, judeţul Dâmboviţa, pentru acordarea primului ajutor unei persoane de sex feminin, lovită de un trăsnet. Victima a fost găsită conştientă, prezentând arsuri la nivelul feţei şi membrelor inferioare pe o suprafaţă de 30%, din primele informaţii”, informează, joi, ISU Dâmboviţa.

Femeia a fost preluată de către salvamontiştii din Dâmboviţa şi predată unui echipaj SMURD, ulterior fiind transferată la spital cu o ambulanţă şi însoţită de un medic.

Zona în care s-a produs evenimentul este una dintre cele mai căutate zone montane din judeţul Dâmboviţa.

Ce recomandă autoritățile

Autorităţile atrag atenţia, în contextul fenomenelor meteorologice severe din această perioadă, că este important ca oamenii să se informeze despre prognoza meteo şi să se pregătească înainte de orice ieşire în natură.

„Nu riscaţi pornirea în drumeţie dacă sunt anunţate furtuni. Aflaţi din timp cum să acţionaţi în caz de furtună consultând ghidul disponibil pe platforma FiiPregatit.ro. Dacă sunteţi surprinşi de furtună, evitaţi să staţionaţi pe vârfuri, creste expuse, lângă lacuri, stâlpi de marcaj sau sub copaci înalţi/solitari. Învăţaţi şi aplicaţi poziţia de siguranţă (ghemuit, cu contact minim cu solul)”, sunt recomandările ISU Dâmboviţa.

Meteorologii au emis avertizări de caniculă, vijelii puternice, ploi torențiale și grindină pentru următoarele două zile în mai multe județe ale țării.