Agresorul femeii înjunghiate în Buftea a fost prins în mai puțin de două ore. Bărbatul este fostul concubin al victimei

×
Publicitate

O femeie de 43 de ani a fost înjunghiată joi seară, în stradă, la Buftea, de fostul concubin, la doar o zi după ce depusese plângere la poliţie pentru agresiune şi ameninţări împotriva sa.

Poliţiştii au emis atunci un ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului.

Agresorul a fost prins de către poliţişti în mai puţin de o oră şi jumătate de la momentul atacului, iar femeia a fost transprotată la spital.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Ilfov, joi, 31 iulie, în jurul orei 21.42, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Buftea au fost sesizaţi, prin apel 112, că o femeie ar fi fost agresată fizic cu un obiect tăietor-înţepător de către un bărbat, în localitatea Buftea.

În cel mai scurt timp, poliţiştii au mers la faţa locului împreună cu echipajele medicale, care i-au acordat femeii îngriji și au transportat-o la spital.

Anterior faptei semnalate, femeia în vârstă de 43 de ani, s-a deplasat la sediul Poliţiei Oraşului Buftea, pentru a depune plângere împotriva bărbatului de 44 de ani, cu privire la faptul că, în cursul zilei de 30 iulie a.c., ar fi fost agresată fizic şi ameninţată de bărbatul de 44 de ani, astfel, în tot acest timp poliţiştii au parcurs procedura de evaluare a riscului, conform Legii 217/2003, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu.

Un poliţist aflat în timpul liber l-a identificat pe agresor

De asemenea, femeii de 43 de ani i-a fost adus la cunoştinţă posibilitatea de montare a unui sistem de monitorizare electronică asupra agresorului, însă aceasta a refuzat.

Poliţistii din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Ilfov au desfăşurat, în tot acest timp, activităţi pentru identificarea şi depistarea cu celeritate a bărbatului bănuit de comiterea faptei sesizate, stabilirea tuturor cauzelor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale care se impun.

IPJ Ilfov menţionează că bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat de un poliţist din cadrul IPJ Ilfov aflat în timpul liber. Suspectul se află acum în custodia poliţiştilor.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62563265
Ilie Bolojan a promis noi ajutoare pentru sinistrații din Suceava și Neamț. „Mulţumesc echipelor din teren”

Premierul României, Ilie Bolojan, a anunțat că Guvernul va lua măsuri imediate pentru a reduce impactul inundațiilor din Suceava și Neamț, cu precizarea că săptămâna viitoare vor fi aprobate noi ajutoare suplimentare.

62564154
Cuțitarul din Cosmopolis are 15 ani. Reacția Poliției

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani. El a fost ridicat la scurt timp de polițiști.

62564141
Scrisoarea emoționantă găsită de un soldat ucrainean într-un apartament părăsit, după ce proprietarii au fugit de război

Ucrainenii se tem că Rusia va intensifica luptele înainte ca Trump să obțină un acord de pace, pentru a ocupa cât mai mult teritoriu. Pentru cei din Dobropillia, sfârșitul nu poate veni însă destul de repede.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.