Dincolo de injectările faciale clasice, suspecta, în vârstă de 48 de ani, oferea și servicii de mărire a organelor genitale masculine cu acid hialuronic.
Corespondent PROTV: „Femeia ar fi ajuns în atenția polițiștilor după ce și-a promovat pe internet procedurile pe care le făcea. Nu se limita doar la intervenții cosmetice obișnuite. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi făcut volumizări, corecții, implantări subcutanate și injectări de substanțe. Folosea seringi, bisturiu și anestezic injectabil local, deși nu avea pregătire medicală și nu era medic specialist în chirurgie plastică. Printre servicii, spun anchetatorii, se numărau și intervenții de mărire a organelor sexuale masculine cu acid hialuronic. Procedurile ar fi costat de la aproximativ 500 de lei și puteau ajunge până la 6.000 de lei, în funcție de intervenție. După administrarea probelor, cosmeticiana a fost reținută pentru 24 de ore. Ulterior, procurorii au dispus cercetarea ei sub control judiciar. Ancheta continuă, iar autoritățile încearcă să stabilească exact câte astfel de intervenții au fost făcute și cine a apelat la serviciile salonului. Până acum, cel puțin zece persoane au făcut plângere la poliție.”