Nunta fiului lui Dragnea. Reacția unui cuplu care n-a aflat că s-a schimbat biserica

×
Publicitate

Liderul PSD Liviu Dragnea este socru mare. Însoțit de iubita sa Irina, în vârstă de 26 de ani, a mers la cununia civilă a băiatului său din căsătoria cu Bombonica Prodana.

Valentin Ștefan și iubita lui au spus ”da” în fața primarului Bucureştiului, Gabriela Firea, iar apoi mirii au fost la biserică. Felicitările, masa și dansul se desfășoară la Snagov, unde vor ajunge câteva sute de invitați.

Ginerele, Valentin Ştefan, este băiatul lui Liviu Dragnea din căsătoria cu Bombonica Prodana.

Are 29 de ani şi s-a căsătorit cu Gina Alexandra Tătulescu, o tânără de 28 de ani, din Mizil, care în urmă cu 9 ani a participat la preselecţia pentru reprezentanta României la Miss Universe.

Ceremonia religioasă a început la ora 18. Anunţată iniţial la Biserica Elefterie, cununia a fost mutată pe ultima sută de metri. Se pare că nu toți invitații au aflat de schimbare, iar un cuplu a fost prezent la Biserica Elefterie.

nunta dragnea

”Eu am venit la biserică”, a încercat să explice bărbatul.

Cununia a avut loc, în cele din urmă, la capela de la Palatul Snagov, acolo unde a fost anunţată şi petrecerea.

Fosta reşedinţă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, locul în care Nicolae Ceauşescu îşi organiza întâlnirile oficiale, dar şi locul preferat de oameni de afaceri şi politicieni pentru petreceri exclusiviste şi extrem de scumpe, Palatul Snagov este poate mai mult ca oricând o adevărată fortăreaţă în care au acces acum doar sutele de invitaţi ai liderului PSD, nimeni altul decât socrul cel mare.

Pentru ca nimeni să nu deranjeze nunta fiului liderului PSD, zeci de paznici au împânzit domeniul de la Snagov.

Parlamentari PSD, primari, preşedinţi de Consilii Judeţene şi miniştri, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă, cu toţii au fost invitaţi la nuntă.

Şi pentru că se doreşte a fi o nuntă cu totul şi cu totul deosebită, organizatorii evenimentului le-au pregătit invitaţilor mai multe surprize. Între ele, şi plimbări cu barca, pe lacul Snagov.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
61982018
Povestea impresionantă a regizoarei Chris Simion, prezentată la festivalul Undercloud
Zilele acestea are loc la București, Festivalului de Teatru Independent "Undercloud". În spatele său stă regizoarea Chris Simion, iar această ediție este cu totul specială.
61968283
Decizia luată de familia Dragnea după ce mii de protestatari au anunțat că merg la nunta fiului
Pe Facebook, peste 15.000 de oameni și-au anunțat prezența la nunta fiului lui Liviu Dragnea, ”pentru a-i cânta la mulți ani cu executare liderului PSD”.
61982014
Prima ipoteză în cazul incendiului de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice
Incendiul uriaș care s-a dezlănțuit sâmbătă noapte în centrul istoric din Oradea și a distrus Palatul Episcopiei Greco-Catolice este analizat acum de pompieri.