"Nu exista cersetori romi in Franta". Raportul lui Daniel Cioaba dupa o vizita la Paris

61422234

 "Cersetorii romi din Paris sunt de domeniul trecutului, iar numarul hotilor nu depaseste 100". Asta sustine Daniel Cioaba, presedintele Centrului Crestin al Romilor, care a facut o vizita fulger in taberele din capitala Frantei, unde traiesc peste 18.000 de tigani.

Cand a revenit din calatorie, l-a anuntat si pe seful statului, Traian Basescu, in legatura cu situatia de acolo. Si i-a pregatit si un CD cu imagini din suburbia Parisului, unde locuiesc cei mai multi rromi.

Cu dansuri si cantece traditionale tiganesti - asa a fost intampinat Daniel Cioaba in tabara din Montreuil. La spectacolul organizat de romii care traiesc acolo au fost si primarul oraselului, seful Politiei locale, si reprezentanti ai Ministerului de Interne francez.

"Nu fura nimeni domnule, noi mergem dupa fier vechi, dupa alea sa traim de azi pe maine, vrem sa muncim, sa lucram", a spus Cioaba.

"Nu mai exista cersetori romi in Franta. Au servicii, copiii lor sunt la scoala, au diplome chiar de premianti. Stim care sunt acele persoane care fac probleme, deja avem un recensamant al lor", a precizat Cioaba.

Daniel Cioaba a ajuns si la romii care traiesc in imobilele amenajate special de Primarie.

Daniel Cioaba spune ca de la 1 ianuarie 2014 va demara proiecte impreuna cu autoritatile franceze pentru ca rromii care traiesc in suburbiile Parisului sa aiba locuinte decente, locuri de munca, iar copiii sa mearga la scoala.
 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Incendiu la Hanul lui Manuc, din Capitala. Doua persoane intoxicate au ajuns la spital

 S-a dat alarma, joi seara, in Capitala, dupa ce un apel la 112 a anuntat un incendiu la Hanul lui Manuc. Din cladirea declarata monument istoric iesea un fuior de fum, iar pompierii au fost mobilizati imediat in zona.

Targul Gaudeamus este in plina desfasurare in Bucuresti. Vizitatorii pot gasi si carti la 1 leu

Cel mai mare targ de carte din Romania este in plina desfasurare la Bucuresti. Zeci de mii de volume cunoscute si cateva sute de titluri noi pot fi gasite la Gaudeamus cu reduceri importante.

Maria Marinescu ar putea fi cercetata la Paris. Detalii din cele 7 ore petrecute la audieri miercuri

Creatoarea de moda Maria Marinescu a rasuflat usurata miercuri seara tarziu, cand a fost lasata sa plece acasa de la sediul DIICOT.

Recomandări
Omar Hayssam, internat în spital. Ce se va întâmpla cu teroristul eliberat după condamnări de 65 de ani de închisoare

Omar Hayssam va fi expulzat din România în termen de 30 de zile, teroristul fiind în prezent internat într-un spital, după ce a fost eliberat din închisoare. Hayssam a cumulat condamnări definitive de 65 de ani de închisoare. 

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.