Noua metodă prin care escrocii își înșală victimele. Ce este „metoda Covid”

×
Publicitate

Escrocii s-au adaptat rapid vremurilor de pandemie. Acum, ei nu mai apelează la celebra metodă „Accidentul”, ci se folosesc de noul coronavirus pentru a-și păcăli victimele și a le fura banii.

Escrocii le spun oamenilor că una dintre rudele lor a fost infectată cu SARS-CoV-2.

Apoi, le cer bani pentru achiziția unor dispozitive medicale foarte scumpe, cu care să fie tratate „rudele bolnave”.

În ultimele zile, nu mai puţin de trei gălățeni au fost sunaţi de persoane necunoscute, care le-au cerut diferite sume de bani. Impostorii le spuneau că au nevoie să achiziţioneze dispozitive medicale, care să fie folosite pentru tratarea de Covid a unor presupuse rude. În două cazuri, infractorii au reuşit să obţină banii de la victime, însă unul dintre cei vizaţi de escroci nu s-a lăsat păcălit şi a anunţat poliţia.

Comisar șef Gabriela Costin, Poliţia Galaţi: „Victimele relatând că au fost abordate telefonic de persoane necunoscute, care, sub pretextul că o rudă apropiată ar fi infectată cu virusul Sars-Cov-2 şi ar avea nevoie de un dispozitiv medical foarte scump, au solicitat diverse sume de bani în scopul procurării acestuia”.

Victimă: „Primesc un telefon pe telefonul fix, o persoană care se dădea băiatul meu şi că ar fi bolnav de Covid şi are nevoie de o sumă de bani ca să cumpere un aparat de respirat. L-am întrebat ce sumă de bani, mi-a spus 75 de mii de euro. Şi a zis că nu, să notez un număr de cont şi să-i trimit într-un cont. Şi mi-am dat seama că-i o făcătură, ceva”.

Poliţiştii spun că aceste cazuri nu sunt singulare şi că escrocii vor încerca în continuare să facă noi victime, aşa că recomandă să fiți atenţi cu cine vorbiţi şi să nu oferiţi date personale sau sume de bani unor persoane necunoscute.

Comisar șef Gabriela Costin: „Indiferent cât de impresionantă ar fi situaţia relatată de aceştia la telefon, în cazul în care suspectează că sunt victime ale unei infracţiuni de înşelăciune, să sesizeze de îndată poliţia la numărul unic de urgenţă 112”.

Astfel de înşelăciuni au mai fost semnalate şi în alte părţi ale ţării, unde mai multe persoane au căzut victime unor astfel de indivizi care, de multe ori, sună chiar din penitenciar.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Adrian Mititelu, condamnat la 3 ani de închisoare. Momentul în care a fost ridicat de polițiști

Adrian Mititelu, finanțatorul clubului U Craiova 1948, din Liga 2, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi a fost deja ridicat de poliţie. Transferul lui Mihai Costea la FCSB, din 2011, este motivul.

Îndemnul salvatorilor care se luptă zilnic cu virusul: ”Alegeți, ori purtați masca, ori o să primiți oxigen sub presiune"

”Alegeți, ori purtați masca, ori o să primiți oxigen sub presiune", e îndemnul disperat a doi soți din Baia Mare, pentru care ziua de muncă este o cursă contracronometru pentru viață.

DOCUMENT. Lista restricțiilor care intră în vigoare de luni. Circulația va fi restricționată noaptea

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, prin Hotărârea nr. 52, instituirea unor măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, anunţă, vineri dimineaţă, Grupul de Comunicare Strategică.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.