Motivul pentru care tânărul de 25 de ani și-a ucis tatăl a cărui mână a fost descoperită în județul Argeș

×
Publicitate

Procurorii au reținut un suspect în cazul bărbatului de 53 de ani a cărui mână a fost descoperită la începutul lunii decembrie, într-o pădure de la marginea localității Dragoslavele, în județul Argeș.  

Bănuit de omor este chiar fiul victimei, un tânăr de 25 de ani din Brașov.

Cei doi locuiau într-o garsonieră din oraș. Se pare că nu se înțelegeau, iar urmare a unui scandal în noaptea de 18 spre 19 noiembrie, anul trecut, fiul și-ar fi strangulat tatăl. Ar fi urcat, apoi, cadavrul în mașină, l-ar fi dus pe culoarul Rucăr-Bran și l-ar fi aruncat într-o râpă, în zona Mateiaș.

Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu, aceasta este ipoteza pe care o iau în calcul, în prezent, anchetatorii de la Braşov, scrie Agerpres.

„Este o violenţă în familie, fiul şi-a ucis tatăl pentru o locuinţă în municipiul Braşov. (...) Suspectăm că omorul a fost unul agresiv, de tip lovituri MMA, pentru că fiul este practicant al acestui sport, dar urmează ca aceste elemente să le stabilim cu exactitate ulterior. În prezent, neavând o autopsie şi foarte multe date, este mai mult o suspiciune”, a declarat şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Anchetatorii bănuiesc, acum, că animalele sălbatice au sfâșiat trupul, iar o mână a ajuns în vecinătatea localității Dragoslavele.

Tânărul de 25 de ani, suspectat de omor, a fost reținut sub acuzația de violență în familie sub forma omorului.

Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62231093
ÎPS Teodosie, noi declarații controversate. Ce spune despre preoții care îi împărtășesc pe cei care trăiesc în concubinaj
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, afirmă că gestul unui preot de a împărtăși persoane care fumează sau care sunt în relații de concubinaj este un act de „iresponsabilitate” și cere credincioșilor să se „ferească de așa ceva”.
62420961
Amenda primită de un șofer prins în timp ce gonea cu 230 km/h pe autostrada A1 Deva-Nădlac
Un șofer de 29 de ani din județul Maramureș a fost amendat de polițiștii din Arad, după ce a fost prins gonind cu 230 km/h pe autostrada A1 Deva-Nădlac.
62420954
Schema prin care doi hoți dădeau spargeri în depozite de haine din Ilfov. Foloseau o dubă cu numere false de înmatriculare
Doi bărbaţi au fost prinşi de poliţişti imediat după ce au spart un depozit situat în incinta unui complex comercial din judeţul Ilfov, de unde au sustras 60 de baxuri cu articole vestimentare în valoare de 50.000 de lei.