Motivul pentru care România a ajuns mai rău decât Italia, fost epicentru mondial al pandemiei. Explicaţiile specialiştilor

×
Publicitate

În timp ce România înregistrează a șaptea zi consecutivă cu peste 1.000 de noi îmbolnăviri și peste 300 de pacienți în stare gravă, la Terapie Intensivă, alte țări cu restricții mai permisive raportează mai puțini bolnavi.

 În Ungaria, de exemplu, autoritățile au anunțat marți doar 8 cazuri noi.

Iar italienii nu au mai mult de 200 de cazuri zilnice după ce au fost epicentrul pandemiei la nivel european.

Românii de acolo ne-au spus că societatea nu contestă însă recomandările autorităților, ci le respectă.

Ionuț lucrează de mulți ani în Italia, în provincia Veneto, puternic încercată de pandemie.

Spune că perioada grea pe care au traversat-o în primăvară i-a făcut pe italieni să fie mai vigilenți.

Ionuț, român stabilit în Italia: "Sunt atenți, pentru că în momentul în care cazurile o să crească prea repede va trebui să ne întoarcem cum eram acum două luni de zile, cu mănuși, cu mască. Se vorbește de un al doilea val de covid. Și toți acum sunt în gardă, atenți să nu cumva să ne întoarcem la situația în care eram în martie".

Imaginile trimise din Italia arată că oamenii păstrează distanța. Stau la rând în fața magazinelor, iar în interior sunt cel mult trei. Toți poartă mască.

Ionuț ne spune că și italienii au scepticii lor, care ignoră pericolul, dar sunt imediat atenționați de ceilalți. Nu cu furie, ci cu empatie.

Ionuț: "Vorbesc foarte mult între ei, sunt foarte cordiali și își povestesc ce se întâmplă, o poveste a ajuns din ce în ce mai departe, bunica a murit că a avut covid, nu am reușit să o înmormântez, nu am reușit să fac nimic și atunci lumea a început să ia atitudine. Cunosc o persoană, chiar ieri vorbeam de persoana respectivă, la 35 de ani a zis că de la etajul 1 la 2, pe scări, nu putea să mai respire, deci plămânii i-au fost afectați".

Maria Bălășoiu locuiește de mulți ani lângă orașul Ferrara și ne spune că amenzile mari, pentru persoane fizice și firme, dau roade. 100 de euro, pe loc, este sancțiunea pentru nepurtarea măștii în transport în comun și spații închise.

Maria Bălășoiu, româncă din Italia: ”Lumea este foarte atentă. E diferență ca de la cer la pământ între țara noastră și Italia, între oameni, deci trebuie să ne respectăm noi ca oameni, unul față de celălalt, pentru binele nostru, pentru familiile noastre, pentru semenii noștri să fim distanțați".

Reacția românului: ”N-a căzut unu' la datorie!”

 

Cifrele oficiale anunțate de autoritățile italiene arată o scădere continuă a infectărilor și deceselor.

Luni, de pildă, italienii aveau doar 170 de cazuri noi și doar 5 decese în toată țara.

Un trend descrescător înregistrează și vecinii maghiari. Marți au anunțat doar…8 cazuri noi de infectare și niciun deces.

În România în schimb, oamenii par mai preocupați de vacanță decât de măsurile de siguranță.

Bărbat: ”În firmă la noi sunt 700 de angajați! Nu a murit unu! N-a căzut unu' la datorie! Ce înseamnă asta? Ce e covidu ăsta?”.

Bărbat: ”Este, nimic de zis, dar este prea mare zarvă și prea mare tam tam".

”Românul n urespectă în general regulile”

 

Mihai Copăceanu, psiholog: ”În primul rând faptul că un român nu respectă regula de a purta mască, de a se distanța social, intră în categoria culturală a românului care nu respectă în general regulile care vin din partea unei instanțe superioare, fie stat sau alte autorități locale. Nu respectăm la semafor, nu respectăm în trafic".

Virgil Musta, medic Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara: "La ora actuală riscul de îmbolnăvire este mult mai mare. Dacă nu respectăm niște reguli, crește și riscul de îmbolnăvire".

Chiar dacă au cifre în continuă scădere, autoritățile italiene nu ezită să le comunice oamenilor că valul al doilea al pandemiei s-ar putea instala în anumite zone din Peninsulă, odată cu venirea toamnei.

Periodic livrează în mass media această informație și îi atenționează pe cetățeni să fie responsabili și empatici cu semenii lor, care sunt în grupe de risc și în pericol mai mare. 

Italienii au impus încă de vineri intrarea în carantină 14 zile pentru toți cei care vin din România și Bulgaria.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Purtarea măștii de protecție ar putea deveni obligatorie și în aer liber. Guvernul se pregătește să modifice starea de alertă

Încă 33 de români au murit de Covid-19 și peste 1.100 au aflat în ultimele 24 de ore că au luat boala. Premierul a anunțat că autoritățile locale pot impune măsuri pentru răspândirea epidemiei, mai ales acolo unde apar focare de amploare.

O copilă de 12 ani cu Covid-19 a cerut să fie internată pentru a-și proteja mama grav bolnavă

O poveste tulburătoare și în același timp o adevărată lecție pentru cei care nu cred în existența virusului Sars Cov 2 vine de la Oradea.

Companiile aeriene româneşti, la un pas de dezastru. Planul de salvare al Guvernului

Statul român vrea să le acorde peste 120 de milioane de euro celor două companii aeriene românești, Tarom și Blue Air, ca să le ajute să supraviețuiască în această perioadă dificilă.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.