Prima agenție de turism închisă de pandemie. Opera în România de 30 de ani

×
Publicitate

Pandemia de coronavirus face prima victimă în rândul agențiilor de turism. "Agetur", o agenție care funcționa pe piața românească de 30 de ani, și-a cerut insolvența și nu va mai onora contractele celor peste 500 de clienți.

Criza provocată de coronavirus a lovit întreaga industrie, astfel că Patronatul Agențiilor din Turism se așteaptă să mai apară astfel de situații.

Agetur este una dintre cele mai vechi agenții de turism din țară și vindea destinații exotice, exclusiviste, pentru grupuri mici de turiști. 520 de clienți plătiseră avans pentru vacanțele lor, însă intrarea în insolvență îi lasă fară o parte din bani.

Patronul agenției se plânge că nu a avut susținere din partea statului, deși spune că a virat la buget în cei 30 de ani de activitate milioane de euro - taxe.

Administratorul judiciar, Anton Țigănuș, ne-a spus că agenția are o asigurare mare de 380.000 de euro, dar că despăgubirile se vor face conform legii.

Primii își vor recupera banii creditorii bancari, statul, salariații și după aceea clienții, iar asta înseamnă cam trei ani timp în care agenția va încercă să recupereze sumele plătite partenerilor străini.

Președintele ANAT susține că întreaga industrie e afectată pentru că în ultimele luni nu s-au vândut vacanțe aproape deloc.

De aceea, patronatul a solicitat guvernului să garanteze voucherele compensatorii cerute de clienți în perioada de urgență.

Șeful ANAT a mai spus că 80% dintre clienți și-au amânat sau anulat vacanțele, astfel că cele 2000 de agenții de turism din toată țara traversează cea mai grea criză de până acum.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62138992
Românii s-au înghesuit la munte, pe final de săptămână. „Am adunat cimbrişor”

Cum ţările Europei impun condiţii dure pentru românii care vor să le treacă graniţele, oamenii au luat la pas Carpaţii şi au descoperit frumuseţile ţării. 

62138989
Record de turiști pe litoralul românesc. Respectarea distanței, o provocare

Sfârșit de săptămâna plin la malul marii, unde numărul turiștilor a depășit, pentru prima dată în acest sezon, 100 de mii, potrivit operatorilor din turism.

62135700
Marea Britanie impune o carantină de două săptămâni pentru călătorii din Spania

Marea Britanie a impus sămbătă, pe neaşteptate, o carantină de două săptămâni pentru călătorii din Spania, după creşterea numărul cazurilor de infecţii cu noul coronavirus.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.