Motivul pentru care avionul care se pregătea să aterizeze la Cluj-Napoca a ajuns la Budapesta, după ce a lovit păsări

×
Publicitate

Au fost clipe tensionate pentru pasagerii unui avion plecat din Germania care trebuia să aterizeze la Cluj-Napoca.

Chiar înainte de a ajunge la sol, aeronava a lovit un stol de păsări, iar oamenii de la bord au văzut cum ieșea fum dintr-unul dintre motoare.

Aparatul a fost deviat imediat la Budapesta, unde a aterizat în siguranță și va rămâne pentru verificări tehnice.

Aeronava - un Airbus 320-200 al companiei Lufhansa - se apropia de pista aeroportului din Cluj-Napoca cu trenul de aterizare coborât când a apărut stolul de păsării.

Ca să evite impactul, așa cum cer procedurile, echipajul a inițiat o manevră de go-around, adică de creștere a puterii motoarelor și de îndepărtare de pistă, prin renunțarea la aterizare. Motorul din dreapta a aspirat însă mai multe păsări, spre spaima celor aflați la bord, care au observat că a început să iasă fum.

Andra Cristea, copilot: „Atunci când un avion lovește un stol de păsări există un risc destul de mare. Poate afecta perfomanțele motorului, poate chiar să ia și foc, deci este destul de gravă situația.”

În acest caz, Lufthansa a transmis că motorul afectat a fost oprit, însă a funcționat la regim de ralanti - adică nu a mai produs putere pentru zbor dar a continuat să se învârtă la turație minimă.

Cu un singur motor, aeronava s-a îndreptat spre Budapesta - unde echipajele de pompieri au așteptat pe pistă.

Lufthansa a transmis că echipajul a luat decizia să aterizeze la Budapesta pentru că acolo compania are tehnicienii dotați cu echipamentele necesare ca să repare aeronava.

Corespondent PRO TV: „La bord se aflau 93 de pasageri, o parte dintre ei au fost între timp reprogramați pentru alte zboruri, iar ceilalți au fost transportați cu autocarul până la Cluj. Aeronava însă a rămas la Budapesta, unde trece în continuare prin mai multe verificări tehnice.”

Potrivit ultimului raport al Autorității Aeronautice Române, în 2024, în România au fost înregistrate peste 300 de incidente în care au fost implicate păsări. La situația pe anul trecut încă se lucrează.

Vicențiu Cosniceru, șef serviciu Autoritatea Aeronautică Civilă: „Aceste Bird Strike-uri au posibilitatea să creeze pagube foarte mari. Cele mai multe se întâmplă în general în apropierea solului.”

George Halichia, director Operațional al Aeroportului Tuzla: „Aeroporturile trebuie să trateze foarte bine acest management al faunei legate de păsări, trebuie să identifice zonele periculoase din apropierea aeroportulue. Gropile de gunoi sunt cel mai frecvent generator de păsări.”

Probleme la aterizarea pe aeroportul din Cluj-Napoca au avut și pasagerii unei curse care venea de la Istanbul.

Din cauza condițiilor meteo pilotul a făcut cale întoarsă.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Ce prevede legea pensiilor private, promulgată de Nicușor Dan. Fondurile vor fi administrate de societăți autorizate special

Membrul unui fond de plată poate primi maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată.

Iarna a lovit puternic aproape toată țara. Șosele blocate din cauza ninsorilor, mii de locuințe au rămas fără curent

Este iarnă cu adevărat în 3 sferturi de țară. Meteorologii au emis avertizări de viscol și ninsori puternice. Deja, mii de oameni au rămas fără curent electric după ce vântul năpraznic a rupt cablurile de înaltă tensiune.

Gerul i-a învins. Trei din cinci temerari care s-au aruncat să găsească crucile aruncate în apă, la Hârșova, au abandonat

În ajun de Bobotează în toate bisericile din țară s-au făcut pregătiri.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.