Nicușor Dan, despre amenințările cu suspendarea din funcție: „Mi se pare total neserios”

×
Publicitate

Aflat la Paris – unde liderii europeni au discutat despre garanțiile de securitate pe care ar urma să le primească Ucraina – președintele Nicușor Dan a răspuns la întrebări despre problemele din sistemul românesc de justiție.

Consultările directe cu magistrații, referendumul, numirea șefilor de la marile parchete și contestarea numirii unor judecători CCR, în instanță, sunt câteva dintre subiectele atinse în dialogul cu jurnaliștii.

Într-o conferință de presă susținută la Ambasada României de la Paris, președintele a declarat că a fost contactat și de alți magistrați care vor să discute despre problemele din sistem, semnalate inițial în documentarul Recorder. Primele discuții au avut loc la finalul anului trecut.

Nicușor Dan, Președintele României: „Pe magistrați, mai sunt cam 30 care și-au exprimat intenția de a veni la discuții și cu care am spus că o să ne întâlnim în ianuarie. O să îi sunăm pe toți și o să vedem când putem să ne întâlnim cu toți.”

Nicușor Dan, Președintele României: „Acel referendum consultare despre care vorbeați, dacă am zis că facem, facem și o să stabilim detaliile chiar zilele astea, de la început de an, și probabil că se va face în cursul lunii ianuarie.
Reporter: Vă gândiți, în acest context, să mergeți la o ședință CSM?

Nicușor Dan, Președintele României: O să vedeți, o să mergem împreună la o ședință CSM, dar încă aștept niște date.”

Nicușor Dan a comentat și acțiunile în justiție care vizează o parte dintre judecătorii Curții Constituționale. O avocată AUR a contestat, în plin scandal legat de pensiile speciale ale magistraților, numirea a doi judecători la CCR – Dacian Cosmin Dragoș și Mihai Busuioc – pe motiv că nu au vechimea necesară pentru a ocupa funcțiile.

Nicușor Dan, Președintele României: „În primul rând, eu cred că noi avem dreptate, adică, în esență, critica este că dl. Dragoș nu are acei 18 ani suficienți în materie juridică, cât el a predat mai bine de 20 de ani drept. Noi cred că avem dreptate. Bineînțeles că un judecător se va pronunța și, dacă se va întâmpla să suspende decretul, nu vă gândiți că o să lăsăm CCR fără un judecător.”

Cât despre procedura pentru desemnările de la marile parchete...

Nicușor Dan, Președintele României: „Este o procedură care va fi lansată în zilele următoare, în care procurori care doresc să exercite aceste funcții de conducere își vor depune CV-urile. Ministrul Justiției o să înainteze, iar președintele va numi sau o să trimită înapoi. Și aici este firesc să existe o consultare între Președinte și Primul Ministru.”

Nicușor Dan a fost întrebat și cum vede amenințările cu suspendarea din funcție.

Nicușor Dan, Președintele României: „Mi se pare total neserios, adică putem să avem dezbateri pe multe lucruri, dar suspendarea mi se pare total neserios și avem discuții pe subiectul ăsta.”

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Surse: România nu va trimite trupe în Ucraina. Ce a oferit, în schimb, Nicușor Dan la negocierile de la Paris

După ce de Anul Nou a anunțat că un acord de pace, cu Rusia este gata în proporție de 90%, Volodimir Zelenski a mers, marți, la Paris, pentru cea mai importantă întâlnire la nivel european a începutului de an.

Nicușor Dan: „Nu este momentul pentru revoluții și destabilizare în România”

„Nu e momentul pentru revoluții și destabilizare în România”, a declarat președintele Nicușor Dan, marți, înainte de a participa la 'Coaliția de Voință' de la Paris. 

Răspunsul președintelui Nicușor Dan despre stabilitatea coaliției, în formula actuală, în acest an

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, marţi, că mizează pe stabilitatea coaliţiei în formula actuală, în acest an.

Recomandări
Consultări decisive la Cotroceni: PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții, USR e deschis. Anunțul președintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.