Momentul impresionant în care Mihailo Dianov, unul dintre eroii de la Azovstal, se întâlnește cu familia sa | VIDEO

62289989

Mihailo Dianov, unul dintre soldații care au rezistat eroic în buncărele uzinei siderurgice Azovstal, din Mariupol, locație bombardată neîncetat de trupele invadatoare ale Rusiei, s-a reunit cu familia lui.

Soldatul a fost eliberat săptămâna trecută din captivitatea rusă, după mai bine de patru luni, în cadrul unui schimb de prizonieri.
Momentul în care își întâlnește familia după un timp atât de îndelungat este emoționant.


Cum a ajuns să arate soldatul după ce a fost eliberat de ruși


Pușcașul marin și apărător al Azovstalului, Mihailo Dianov, a petrecut patru luni în captivitate rusească, iar brațul la care a fost rănit, nu a fost tratat.

„În captivitate, rușii nu au lăsat brațul să se vindece, acum îi lipsesc patru cm din os. Imaginați-vă durerea”, au relatat autoritățile ucrainene, pe Twitter.

Apărătorul „Azovstalului”, un luptător al brigăzii 36 de pușcași marini, avea o mână grav rănită atunci când a fost capturat de ruși. El s-a aflat în captivitate din mai până pe 21 septembrie, notează publicația ucraineană Hromadske.

„Pot să mor cum și când vreau, nu depinde de mine să decid. Dar stă în puterea mea să decid cum să trăiesc”, spunea Mihailo Dianov. Acum, militarul are nevoie de recuperare, dar și de ajutor.

Recent, Ucraina a reușit să elibereze 215 persoane din captivitatea rusă. 200 de soldați ucraineni au fost schimbați cu nașul lui Putin, Viktor Medvedciuk.

Cinci comandanți de la „Azovstal” au fost schimbați cu 55 de soldați ruși care „nu au niciun interes pentru noi”. Comandanții eliberați se află acum în Turcia, sub protecția și siguranța președintelui Recep Erdogan, și vor rămâne acolo până la sfârșitul războiului.

În plus, Rusia a eliberat zece luptători străini capturați.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62263096
Unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Timişoara, prins în flagrant când lua 1.000 de euro

Şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, Marian Gaşpar, este acuzat de luare de mită.

62290284
Încă cinci femei au depus plângeri împotriva preotului Visarion Alexa, cercetat pentru agresiune sexuală

Tribunalul București a menținut luni măsura controlului judiciar asupra preotului Visarion Alexa, cercetat pentru agresarea sexuală a unei enoriașe. Între timp, alte cinci femei au depus plângeri împotriva feței bisericești.

62290255
O ceartă între frați a dus la un incendiu devastator. O casă a fost distrusă în totalitate

O ceartă între fraţi, în comuna Drânceni din Iaşi, a aprins la propriu casa în care aceştia stăteau împreună cu mama lor, o femeie de 90 de ani.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.