Schimbarea dramatică a unui erou de la Azovstal. Cum arată un soldat înainte și după eliberarea din captivitatea rusă | FOTO

62289989

Mihailo Dianov a fost unul dintre soldații care au rezistat eroic în buncărele uzinei siderurgice Azovstal, din Mariupol, locație bombardată neîncetat de trupele invadatoare ale Rusiei.

În primăvara acestui an, ultimii luptători ai Kievului s-au predat, în final, după ce luni de zile au rămas captivi în buncărele de la Azovstal. Abia în septembrie, majoritatea soldaților ucraineni capturați atunci au fost eliberați de ruși. Însă, mulți dintre ei au ieșit mai bolnavi sau traumatizați decât atunci când au intrat pe mâna trupelor lui Putin.

Pușcașul marin și apărător al Azovstalului, Mihailo Dianov, care a petrecut patru luni în captivitate rusească, unde brațul rănit nu a fost tratat. „În captivitate, rușii nu au lăsat brațul să se vindece, acum îi lipsesc 4 cm din os. Imaginați-vă durerea”, au relatat autoritățile ucrainene, pe Twitter.

Apărătorul "Azovstalului", un luptător al brigăzii 36 de pușcași marini, avea o mână grav rănită atunci când a fost capturat de ruși. El s-a aflat în captivitate din mai până pe 21 septembrie, notează publicația ucraineană Hromadske.

"Pot să mor cum și când vreau, nu depinde de mine să decid. Dar stă în puterea mea să decid cum să trăiesc", spunea Mihailo Dianov.

Acum, militarul are nevoie de recuperare, dar și de ajutor.

Ucraina a reușit să elibereze 215 persoane din captivitatea rusă

Dianov însuși a scris pe rețelele de socializare că în prezent se rezolvă problemele legate de recuperarea sa completă după rănile suferite. El are nevoie de mai multe operații, apoi de terapie, pe lângă multe altele. Mai jos puteți vedea cum arăta soldatul înainte de război și după eliberarea sa din captivitatea rusească.

Recent, Ucraina a reușit să elibereze 215 persoane din captivitatea rusă. 200 de soldați ucraineni au fost schimbați cu nașul lui Putin, Viktor Medvedciuk, care "a dat deja toate dovezile posibile în cadrul anchetei".

Cinci comandanți de la "Azovstal" au fost schimbați cu 55 de soldați ruși care "nu au niciun interes pentru noi". Comandanții eliberați se află acum în Turcia, sub protecția și siguranța președintelui Recep Erdogan, și vor rămâne acolo până la sfârșitul războiului.

În plus, Rusia a eliberat zece luptători străini capturați.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62289966
Taifunul Talas a lovit Japonia. Două persoane au murit, iar peste 100.000 de locuinţe au rămas fără electricitate

Taifunul Talas s-a abătut, sâmbătă, asupra regiunilor centrale ale Japoniei, aducând cu sine ploi torenţiale şi provocând alunecări de teren care au cauzat două decese şi au rănit mai multe persoane.

62289954
Polonia anunță că nu va adăposti rușii care fug de mobilizarea dictată de Vladimir Putin

Polonia a precizat vineri că nu va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor, după ce unii tineri ruşi s-au grăbit spre frontiere pentru a scăpa de măsura anunţată miercuri de preşedintele Vladimir Putin, transmite DPA.

 

62289950
Fost premier al Rusiei: Amenințările nucleare ale lui Putin sunt doar o „cacealma”. Vrea doar să sperie oamenii

Un fost prim-ministru al Rusiei afirmă că amenințările nucleare ale lui Vladimir Putin sunt doar o „cacealma”, deoarece acesta se panichează din cauza greșelii sale de a invada Ucraina.

Recomandări
Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.

Ag
Momentul în care un polițist din Argeș, cântăreț în timpul liber, sare de pe scenă și salvează viața unui spectator | VIDEO

Un poliţist care în timpul liber este cântareţ de muzică populară şi-a înterupt recitalul pe care îl susţinea în timpul evenimentului „Toamna piteşteană” după ce a observat că unui bărbat din public i s-a făcut rău.