TAROM și-a "pensionat" o parte din flotă. Soartă grea pentru unele avioane Airbus A318

×
Publicitate

Avioane Airbus care au aparținut flotei TAROM au ajuns la fier vechi. Două dintre acestea au fost dezasamblate de noul proprietar direct la Otopeni.

Resturile vor fi apoi valorificate ca deșeuri. Imaginile cu distrugerea aeronavelor au devenit virale în mediul online.

După 17 ani, viața unei aeronave Airbus A318, care a aparținut companiei TAROM, a ajuns la final. Noul proprietar a luat decizia să o facă bucăți și să o vândă la fier vechi.

Este al doilea avion care a avut această soartă în doar două zile. Noul proprietar, care le-a cumpărat recent de la TAROM, a decis să le valorifice la fier vechi după ce a recuperat de pe ele toate piesele importante care pot fi refolosite, precum motoarele sau trenurile de aterizare.

Alte două Airbusuri A318 vor pleca din România în zbor până în Spania, unde va fi hotărâtă soarta lor. Pentru TAROM, aceste 4 aeronave vechi de aproape 20 de ani deveniseră o povară.

Alexandru Anghel, purtătorul de cuvânt al TAROM: "Cheltuielile necesare pentru întreținerea unei aeronave care se află la finalul perioadei de exploatare sunt mult mai mari, da, față de cheltuielile de utilizare pentru o aeronavă nouă sau doar de câțiva ani. Toată această procedură înseamnă, da, optimizarea cheltuielilor de exploatare prin scoaterea aeronavelor care au astfel de cheltuieli ridicate, spre reînnoirea flotei și utilizarea de aeronave mult mai eficiente".

Compania TAROM nu a făcut public prețul de vânzare al celor patru avioane vechi.

În acest moment, flota TAROM este compusă din 14 avioane de tip Boeing și ATR. Compania națională a contractat însă 2 aeronave Boeing 737MAX8, care vor fi livrate la sfârșitul anului viitor. Atât vânzarea avioanelor vechi, cât și achiziționarea unora noi sunt măsuri agreate în planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană pentru acordarea unui ajutor de stat de aproape 100 de milioane de euro în vederea redresării companiei.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62498400
Un Lamborghini s-a stricat și a blocat traficul în București. Problema de care s-a lovit apoi

Proprietarul unui bolid de sute de mii de euro a blocat circulația tramvaielor pe o stradă din Sectorul 1 mai bine de două ore.

62498412
E oficial: Amnistia fiscală va fi prelungită cu aproape o lună. Există însă o dată neschimbată

Amnistia fiscală va fi prelungită cu aproape o lună, a anunțat Ministerul Finanțelor.

62498406
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Efectiv orice mașină venea intra în alta”

Scene de infarct joi dimineață pe autostrada A3, între București și Ploiești. 12 mașini s-au izbit că niște popice într-un carambol care a forțat autoritățile să activeze planul roșu de intervenție.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.