Momente emoționante la un spital din Galați. Voluntarii au aplaudat medicii și le-au oferit flori în semn de recunoștință

×
Publicitate

Impresionați de eforturile cadrelor medicale și de scenele cumplite care se petrec în fiecare zi în containerele instalate în curtea Spitalului de Urgență din Galați, mai mulți voluntari au vrut să își arate recunoștința.

I-au aplaudat pe medici și le-au adus flori și mici daruri.

Așa au fost primite, luni, cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Urgență din Galați. Mai mulți voluntari au vrut să își arate recunoștința pentru efortul pe care îl depun zi de zi, la Unitatea de Primiri Urgențe.

„Ceea ce vrem să facem este un gest de recunoștință prin prezența noastră în locul acesta și prin niște daruri pe care le-am pregătit pentru cadrele medicale, dar și pentru pacienții care sunt în acest container. Am pregătit câte un pachețel, în mod special”, a transmis un voluntar.

Câteva cadre medicale au ieșit la poarta spitalului, pentru a primi darurile.

„Eu vă mulțumesc în numele colegilor mei. Noi suntem foarte mulți înăuntru, dar toată lumea este ocupată cu cazurile de care știm toți. În jurul nostru este pur și simplu moarte. Dar toată lumea muncește”, a spus un medic.

„Suntem alături de bolnavi, facem tot ce putem pentru ei. Să fim uniți și să acceptăm să ne vaccinăm”, a declarat o infirmieră, printre lacrimi.

Voluntarii au adus 50 de cadouri și buchete de flori pentru medici și 60 de pachete cu produse de strictă necesitate pentru pacienți.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62222046
Notă de plată de 600 de euro pentru o cafea, la Budapesta. Patroana restaurantului a fost reținută

Poliţia din Ungaria este pe urma patronilor de restaurante şi baruri din Budapesta care percep sistematic preţuri exorbitante turiştilor, informează DPA.

62222045
Transportul în comun din Constanța a fost paralizat. O femeie cu mâna bandajată a așteptat în zadar să vină un autobuz

Transportul în comun din Constanța a fost, luni, paralizat din cauza unui protest spontan al angajaților. În timp ce șoferii au refuzat să urce la volan, în stații oamenii au așteptat zadarnic autobuzele.

62184197
Ultimul mesaj transmis de o femeie bolnavă de Covid, nevaccinată, înainte să moară. „Am acasă o familie frumoasă”

O femeie de 33 de ani, nevaccinată şi infectată cu SARS-CoV-2, a murit în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Buzău, deşi nu avea alte afecţiuni cunoscute.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.