Miting pro-democrație în Bucureşti. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE

×
Publicitate

Susţinători ai căii pro-europene a României participă, joi seară, la un amplu miting în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Oamenii au adus cu ei steaguri ale României, ale Uniunii Europene şi scandează ”Jos comunismul!”, ”Libertate” şi ”Europa”.

Mii de oameni participă la un miting "pentru libertate şi democraţie", potrivit asociaţiei Geeks for Democracy, organizatorul manifestaţiei. Printre cei prezenţi se numără persoane publice, activişti, dar şi oameni care susţin că vor ca România să nu iasă din Uniunea Europeană şi din NATO.

Manifestanţii au adus cu ei steaguri ale României, ale Uniunii Europene şi scandează împotriva comunismului.

Vorbitorii care participă la miting au ţinut discursuri ironice la adresa lui Călin Georgescu.

”Cred că este cea mai gravă situaţie de după 89 şi cred că depăşeşte în gravitate mineriadele, mai ales cea din 13-15 iunie. Atunci, mineriadele ne-au aruncat ani, dacă nu decenii, înapoi. Acum riscăm altceva: riscăm izolaţionism şi riscăm să trecem pe un mal al istoriei în care am mai fost, să coborâm după ce am urcat. (...) Nu avem de ales între o candidată pe care o cheamă Elena Lasconi şi Iisus Hristos”, a spus unul dintre vorbitori.

Carmen Uscatu, una dintre fondatoarele Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţă”, se află în Piaţa Universităţii.

”Pentru că îi simt pe oameni dezorientaţi spun un lucru: uitaţi-vă către cei doi candidaţi şi decideţi pe cine să ascultaţi gândindu-vă la ce au făcut. Uitaţi-vă că, da, două femei, împreună cu o comunitate de 350.000 de oameni şi peste 8.000 de companii au făcut un spital. Speranţa vine din Europa, nu vine din Rusia. Eu nu am întâlnit nicio mamă care a aflat într-o zi că copilul ei are cancer, să ar vrea să plece în Rusia să-l trateze. Atunci când decidem pe cine alegem sau când decidem să nu ieşim la vot, decidem cum să fim trataţi într-un spital”, a spus Carmen Uscatu.

Melania Medeleanu a afirmat: ”Nu-mi vine să cred că a venit un moment în care să ieşim din nou în stradă, de astă dată să apărăm libertatea. Vă rog pe aceia dintre voi care credeţi că nu aveţi cu cine să votaţi: votaţi cu democraţia! Vă rog pe cei care nu mergeţi la vot să mergeţi, votaţi libertatea pentru că miza este uriaşă”.

La miting au vorbit Andreea Marin, dar și membri ai trupei ”Taxi”.

Călin Georgescu a fost catalogat drept o ”hologramă”, care ”nu are conţinut, un tub digestiv cu cravată care spune platitudini, care îşi ia un aer de mare înţelept şi care prosteşte lumea”.

„La 35 de ani de la Revoluția care ne-a deschis calea către libertate și democrație, România se află într-un moment decisiv. Nici acum nu știm adevărul despre ce s-a întâmplat atunci, dar știm că sacrificiul celor care au visat o țară în care copiii lor să fie liberi a deschis calea unui drum greu, presărat cu multe dezamăgiri dar și cu cele mai importante realizări ale societății noastre: dreptul de a călători, a se stabili, a învăța și a lucra în țările Europei și apartenența la cea mai mare organizație interstatală de securitate.

Demnitatea umană, libertățile fundamentale, egalitatea între persoane, solidaritatea, drepturile cetățenilor și justiția sunt valorile care ne pot uni pe toți.

'România SPERĂ' reprezintă strigătul nostru comun pentru protejarea și consolidarea acestor valori fundamentale

Viitorul copiilor noștri și direcția națiunii stau în balanța alegerilor din 8 decembrie. Refuzul dialogului, răspândirea urii, dorința de a diviza, minciună și disprețul nu vor rezolva niciodată problemele noastre.

Oricât de dezamăgiți am fi, acestea nu ne pot alina dorul de mai bine, nu pot aduce prosperitate și nici pace.

Astăzi, mai mult că oricând, este esențial să nu ne lăsăm dezbinați, să ne iubim țara dincolo de dezamăgiri și să votăm pentru că România să poată merge pe drumul progresului, al integrității și al respectului față de drepturile fiecărui cetățean, de pe teritoriul țării sau din diaspora.

Este posibil că acest traseu să nu fie pe cât de rapid ne-am dori, dar este esențial că el să rămână deschis!

România SPERĂ! Fiecare VOT CONTEAZĂ!” - se menționa în scrisoarea îndemn a artiștilor.

Articol recomandat de sport.ro
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
Citește și...
A fost inaugurată o bucată de 2 km din Centura Nord a Capitalei. Tronsonul leagă localitățile din zonă de Otopeni

O nouă bucată de autostradă a fost deschisă joi. Este o porțiune de numai doi kilometri din inelul nordic al Autostrăzii A zero.

Noi dezvăluiri despre bărbatul care a plătit 400.000 € pentru campania pe TikTok pentru Georgescu. Cine este Bogdan Peșchir

Bărbatul care a plătit aproape 400.000 de euro pentru campania pe TikTok pentru candidatul Călin Georgescu are un nivel de trai care nu corespunde veniturilor obținute de firma lui fără activitate economică.

14 copii au ajuns la Spitalul "Sf Maria" din Iaşi, după provocările primite pe TikTok. Apelul medicilor către părinţi

Medicii de la Spitalul pentru Copii "Sf Maria" din Iaşi sunt îngrijoraţi că în această săptămână a crescut numărul minorilor care au ajuns în unitatea medicală cu traumatisme căpătate în urma executării provocărilor primite din mediul online.

Recomandări
Autostrăzile care au ieşit din PNRR: Ce se întâmplă cu proiectele întârziate şi cât va plăti România pentru ele

A7 Bacău–Pașcani și A1 Margina–Holdea au ratat termenul-limită al PNRR, dar șantierele nu se opresc.

Inflația din zona euro a urcat la 3,3%, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. BCE ar putea majora dobânzile

Rata anuală a inflației în zona euro a trecut pragul de 3% în luna august, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul creșterii prețurilor la energie, ceea ce conferă un nou argument pentru o nouă majorare a dobânzilor de către BCE.

Nicușor Dan, despre situația din România: „A fost o criză politică care ne-a depăşit previziunile”

Președintele Nicușor Dan le-a spus diplomaților, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că nu s-a așteptat ca această criză politică, provocată după demiterea Guvernului Bolojan, să dureze atât de mult.