Ministrul Sănătății, despre renunțarea la purtarea măștii de protecție: „Termenul de 1 august cred că este unul fezabil”

62187431

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, consideră că renunţarea la purtarea măştii de protecţie este fezabilă de la 1 august, dar în spaţii deschise şi neaglomerate.

"Depinde unde renunţăm la mască. Încurajez şi eu renunţarea la mască în anumite condiţii, în afara spaţiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate şi pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul fezabil", a declarat Mihăilă miercuri seara, la TVR1.

Ministrul Sănătăţii şi-a exprimat dorinţa ca, odată cu implicarea medicilor de familie, numărul celor vaccinaţi împotriva noului coronavirus să treacă de 100.000 de persoane pe zi, transmite Agerpres.

De asemenea, Ioana Mihăilă a anunţat că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii ar putea fi publicat săptămâna aceasta, astfel ca, de săptămâna viitoare, în funcţie de cât de repede vor fi livrate testele necesare, această procedură să poată fi demarată efectiv.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62188490
Capitala va fi modernizată. Va avea zece mari căi de acces
Ministerul Transporturilor vrea să lărgească cele mai importante intrări și ieșiri din București ori să construiască unele noi. În total, vor putea fi folosite zece mari căi de acces.
62188488
Ajutor nesperat pentru cadrele medicale. Roboții au intrat în prima linie a luptei cu Covid-19
Câteva spitale din țară au primit un ajutor nesperat în pandemie de la... roboți. Aceștia au intrat în saloane și au supravegheat pacienții de Covid, reducând astfel timpul petrecut de cadrele medicale cu ei și implicit și riscul de infectare.
62188437
La o săptămână după ce pașaportul verde a primit votul Parlamentului European, senatorii români s-au blocat în proceduri
Cine se vaccinează anti-Covid va avea intrare liberă în Uniunea Europeană. Este una din condițiile pentru redeschiderea turismului, stabilită, de principiu, de oficialii de la Bruxelles.