Ministrul Sănătăţii: Cadrele medicale din prima linie nu au primit nici acum bonificaţia promisă de Guvern

62118455
Inquam Photos / George Calin

Cadrele medicale nu au primit nici acum bonificaţia promisă de preşedinte şi Guvern celor care intră în contact cu pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

Ministrul Sănătăţii a declarat la Europa FM că nu a primit de la niciun spital lista cu numele celor care se califică pentru plata stimulentului de 2500 de lei brut. Nici măcar pentru luna martie.

”N-am primit de la niciun spital. Așteptăm să se facă nominalizarea. Încă sunt discuții la aceste spitale, care sunt persoanele. Noi am creat un cadru legislativ prin care să putem plăti, bonifica, acești oameni care au lucrat. Mai rămâne să știm și care sunt acești oameni. N-avem la nivel central de unde să știm”, a menționat Ministrul Sănătății la Europa FM.

Ministrul Nelu Tătaru spune că unii angajaţi au reclamat la minister întârzierea plăţilor sau includerea pe liste a unor persoane care nu ar avea, în mod normal, acest drept.

Banii au fost promişi de preşedintele Klaus Iohannis la mijlocul lunii martie, când cadre medicale din câteva spitale ameninţau cu demisia, reclamând în primul rând lipsa echipamentelor de protecţie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62125069
Mesajul jignitor scris pe peretele unei biserici de o persoană deranjată de slujbele difuzate la boxe

Pereții exteriori ai unei biserici din localitatea Tăuții Măgherăuș, din Maramureș, au fost vandalizați de o persoană deranjată de faptul că slujbele sunt difuzate la boxe și se aud și în afara lăcașului.

62125046
Mezzosoprana Maria Nicoară este tot în stare gravă. S-a deschis anchetă pentru tentativă de omor in rem

Mister total în cazul accidentarii mezzosopranei Maria Macsim Nicoară de la Iaşi. 

62125045
Percheziții de amploare în mai multe județe din țară într-un dosar de tăieri ilegale de arbori

Au fost percheziții de amploare în 18 case și firme din Alba, Vâlcea, Sibiu și Gorj, într-un dosar legat de tăieri ilegale de arbori.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.