Ministrul Mediului afirmă că primarii susţin taxarea suplimentară a maşinilor second hand. „Reluăm discuţia pentru 2023”

62184584
StirilePROTV

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat, marţi, că primarii susţin taxarea suplimentară a maşinilor second hand, întrucât există la nivelul autorităţilor locale o presiune uriaşă la înmatriculări.

Primarii i-au spus ministrului că sunt persoane care cu asta se ocupă, un primar primind şi 50 de cereri de înmatriculare de la o singură persoană. Ministrul precizează, însă, că o eventuală taxare va fi pregătită din timp.

”Am avut o discuţie lungă, de două-trei ore, cu Asociaţia Municipiilor, Asociaţia Oraşelor şi Asociaţia Comunelor, unde cei de la masă au susţinut clar o descurajare a înmatriculării maşinilor second hand în România şi au spus clar: taxare! Există la nivelul autorităţilor locale o presiune uriaşă la înmatriculări. Era un domn primar la masă şi spunea că vin 40-50 de cereri de înmatriculare de la aceeaşi persoană. Sunt oameni care cu asta se ocupă”, a declarat, marţi, la TVR, ministrul Mediului, potrivit News.ro.

Întrebat dacă pot creşte taxele actuale, ministrul a afirmat: ”Există o posibilitate, dar orice majorare de taxe sau orice taxă nouă trebuie pregătită, conform legii, cu 6 luni înainte, să nu fie cu aplicabilitate de pe o zi pe alta. Dacă se va ajunge la o astfel de decizie şi, din ce am înţeles de la unii reprezentaţi ai autorităţilor locale, dânşii vor susţine (majorarea taxelor n.red.) în interesul localităţilor pe care le conduc, în interesul municipiilor”.

Tanczos Barna a precizat că acest aspect va fi discutat în coaliţie: ”Sigur vom discuta în acest an, reluăm discuţia pentru 2023, pentru politicile publice pe care vor să le implementeze şi colegii din coaliţie”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62235839
Ministrul Energiei: După 1 aprilie, cred că vom asista la o scădere a preţului la gaze
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, consideră că după 1 aprilie vom asista la o scădere a preţului la gaze naturale susţinută în mod natural de scăderea consumului şi de încălzirea vremii.
62180387
Surse: A fost înregistrat primul deces din cauza Omicron în România, la o femeie vârstnică
S-a înregistrat primul deces la o persoană suspectă de infectare cu tulpina Omicron din România, conform surselor Știrile PRO TV. Persoana decedată era o femeie vârstnică, nevaccinată și cu comorbidități.
62212996
Ministrul Energiei: Guvernul va anunța cum vor putea românii să își recupereze banii plătiţi în plus la facturile greşite
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că va fi modificată procedura de decontare a facturilor compensate la energie, iar în şedinţa de Guvern de miercuri va fi introdusă ordonanţa care prevede refacerea facturilor întocmite eronat.