Ministrul Justiţiei, despre efectele Ordonanţei sporurilor: În prezent, nu sunt măsuri care să afecteze veniturile din sistem

62514625
Inquam Photos / George Calin

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat marţi, după discuţiile cu Sindicatul grefierilor, despre efectele Ordonanţei cu privire la sporuri, că a accentuat faptul că este vorba de o măsură temporară.

El a dat asigurări că în acest moment nu există măsuri care să afecteze veniturile din sistem.

”În limita competenţelor noastre instituţionale şi întrucât avem, între altele, şi atribuţii în ceea ce priveşte iniţiativa legislativă cu privire la statutul acestora, cu promptitudine am primit la discuţii reprezentanţii Sindicatului grefierilor şi am discutat despre tot ceea ce îi preocupă, în mod legitim, în momentul de faţă. Am discutat inclusiv despre efectele acestei ordonanţe de urgenţă cu privire la sporuri, accentuând că este vorba de o măsură temporară şi privind în viitor, pentru bugetul următorului an, la modalităţile în care aceste chestiuni vor putea să fie reglate”, a declarat ministrul Justiţiei, la Digi 24.

Marinescu a precizat că, aşa cum e în cuprinsul ordonanţei de urgenţă, măsura este temporară.

”De aceea, în virtuţa rolului nostru de mediator în ceea ce priveşte activitatea profesională a grefierilor, i-am asigurat de sprijinul nostru, în dialog cu tot factorii instituţionali, pentru a găsi resursele de echilibrare financiară pentru a asigura stabilitatea statutului profesional al grefierului, în viitor”, a menţionat el.

Întrebat despre posibile blocaje în instanţe, ministrul Justiţiei a menţionat că în momentul de faţă, au un dialog foarte bun cu reprezentanţii profesiilor din mediul judiciar.

”Avem un dialog foarte bun cu Consiliul Superior al Magistraturii, avem, iată şi intenţionăm să avem în continuare, o colaborare foarte bună cu reprezentanţii grefierilor. În momentul de fapt, activitatea judiciară se desfăşoară corespunzător. Activitatea judiciară din România a fost evaluată pozitiv, inclusiv pe factorii europeni. Suntem foarte preocupaţi în momentul de faţă să răspundem unor aşteptări legitime din domeniul judiciar”, a mai spus Radu Marinescu.

Potrivit ministrului, intenţia este de găsire a unor soluţii, inclusiv legislative şi instituţionale, pentru degrevarea grefierilor, a judecătorilor şi a procurorilor, un volum mare de activitate care înseamnă o presiune asupra personalului, el arătând că în acest sens, lucrează pentru identificarea unor soluţii.

Nicio măsură de reducere a veniturilor în present

”În ceea ce priveşte veniturile, în momentul de faţă, în afara acestei Ordonanţe cu privire la sporuri, nu există măsuri care să afecteze veniturile, indemnizaţiile din sistem. Nu considerăm, noi, Ministerul Justiţiei cel puţin, că ar trebui afectat statutul profesional al celor din Justiţie, pentru că este deosebit de important pentru societate”, a mai arătat Marinescu.

Angajaţii din sistemul bugetar au declanşat, marţi, a doua zi de proteste, după aprobarea Ordonanţei de Urgenţă care plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă începând de la 1 iulie şi până la sfârşitul anului.

Zeci de salariaţi ai Ministerului Finanţelor s-au dus la uşa ministrului Alexandru Nazare şi discută cu acesta.

Proteste ample au loc în mai multe oraşe din ţară, iar protestatarii ameninţă cu blocarea totală a activităţii şi cu riscul de a nu mai putea fi plătite pensiile şi salariile românilor.

Şi angajaţii Primăriei Municipiului Bucureşti au declanşat un protest spontan în faţa instituţiei. Şi angajaţii Curţii de Apel Bucureşti au protestat în faţa instituţiei, iar apoi au pornit spre Ministerul Justiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Economist, despre protestele sindicaliştilor: „Să spui că există riscul neplăţii pensiilor şi salariilor e o formă de şantaj”

Economistul Adrian Negrescu crede că avertizările sindicaliştilor de la Ministerul Finanţelor potrivit cărora există riscul neplăţii pensiilor şi salariilor reprezintă o „formă de şantaj” care „nu are nicio legătură cu lupta sindicală”.

 

Consiliul Superior al Magistraturii: Salarizarea și pensionarea judecătorilor sau procurorilor nu constituie privilegii

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, marţi, că atât salarizarea judecătorilor şi procurorilor, cât şi regimul de pensionare nu constituie privilegii, ci reprezintă aspecte esenţiale ale statutului acestora.

Voucherele de energie vor fi livrate prin Poșta Română. Cum și unde se pot înscrie persoanele eligibile

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat marți că, începând cu luna iulie 2025, persoanele vulnerabile vor primi carduri electronice în valoare de 50 de lei lunar, pentru a-și plăti facturile la electricitate.

 

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea premierului. Delegațiile partidelor la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.