Ministrul Justiţiei: Autorităţile române lucrează cu omologii din EAU pentru confirmarea măsurii preventive faţă de Potra

62514625
Inquam Photos / George Calin

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat, miercuri, că autorităţile din ţara noastră sunt în legătură cu omologii din Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru a avea confirmarea măsurii preventive faţă de Horaţiu Potra şi alţi doi membri ai familiei.

"În acest moment, autorităţile din România lucrează cu omologii din Emiratele Arabe Unite pentru a avea confirmarea măsurii preventive faţă de domnul Potra şi membrii familiei sale care fac obiectul unui mandat de arestare, urmând ca apoi să fie parcurse toate procedurile. Este vorba despre o formulă de extrădare, în condiţiile în care nu există în momentul de faţă un tratat sau o convenţie pe aceste aspecte cu Emiratele Arabe Unite, dar, pe baza principiului de reciprocitate, astfel de formule de cooperare judiciară sunt eficiente", a declarat Radu Marinescu la un post TV.

Doi membri ai familiei lui Potra, prinși alături de acesta

El a adăugat că, alături de Horaţiu Potra, au fost prinşi şi doi membri ai familiei sale.

"Cele trei persoane - domnul Potra şi membri ai familiei domniei sale - sunt vizate de un mandat de arestare preventivă. În momentul de faţă, demersurile noastre cu autorităţile din Emirate sunt pentru confirmarea măsurii preventive asupra celor trei persoane", a spus Marinescu.

Mercenarul Horaţiu Potra, fiul său Dorian şi un alt membru al familiei au fost reţinuţi pe aeroportul din Dubai, ei fiind daţi în urmărire internaţională de autorităţile române după ce au fugit din ţară, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Pe numele acestora au fost emise în luna februarie mandate de arestare preventivă în lipsă.

Horațiu Potra, trimis în judecată în același dosar cu Călin Georgescu

Horaţiu Potra a fost trimis recent în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică - alături de alţi 20 de mercenari din gruparea sa, în acelaşi dosar în care este judecat şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu.

Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024, pentru a crea haos.

Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul unei întâlniri clandestine care a avut loc la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale. 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Femeie din Cluj, hărțuită luni întregi de fostul iubit. Bărbatul a fost arestat după ce a încălcat ordinul de protecție

O femeie din Cluj-Napoca a trăit un coșmar mai multe luni la rând, timp în care a fost terorizată de fostul ei iubit. Acesta a încălcat de mai multe ori ordinul de protecție și a recurs inclusiv la amenințări.

Un susținător al lui Călin Georgescu a fost ridicat de jandarmi după ce a afișat un steag cu însemne legionare la IPJ Ilfov

Un steag cu însemne ale Mişcării Legionare a fost identificat de jandarmi, miercuri, printre susţinătorii lui Călin Georgescu la sediul IPJ Ilfov, unde fostul candidat la prezidenţiale trebuie să se prezinte pentru controlul judiciar.

Polițiștii din Olt au capturat un fugar extrem de periculos: românul, urmărit pentru tentativă de omor asupra unui carabinier

Polițiștii din Olt au prins un individ deosebit de periculos, căutat de autorităţile italiene. Românul a evadat din arestul la domiciliu din Milano şi era dat în urmărire prin Interpol.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.