Fost președinte CCR, despre judecătorii care au ”chiulit” de la dezbaterea pensiilor speciale. ”Nu așa, gata, îi dăm afară”

62602469
IMAGO

Fostul președinte CCR Augustin Zegrean a declarat că cererea celor patru judecători de amânare a dezbaterilor pe reforma pensiilor magistraților este justificată, în timp ce absența lor de la ședință ar constitui totuși abatere profesională.  

Fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean a declarat luni că este justificată cererea celor patru judecători constituţionali de amânare a dezbaterilor pe noul proiect al Guvernului Bolojan referitor la reforma pensiilor magistraţilor, fiind reglementată de Regulamentul de funcţionare a Curţii.

"Orice proiect de lege trebuie să fie însoţit de o notă de fundamentare şi în nota de fundamentare se scrie de ce trebuie făcută acea lege, cui foloseşte, la ce ajută, ce vor să reglementeze ea. Sunt nişte rubrici obligatorii de completat acolo, una dintre ele este impactul asupra bugetului, asupra populaţiei, asupra ţării. În nota aceasta de fundamentare ei nu au primit povestea cu impactul. Şi asta au cerut să le dea - nota de impact. (...) Cererea lor de amânare este la fel de justificată, pentru că în legea de organizare a Curţii scrie că, dacă trei judecători cer amânarea dezbaterilor asupra unui proiect de lege, preşedintele este obligat să ia act şi să dea termen. Fie că nu au reuşit să studieze pentru că au prea puţin timp la dispoziţie, fie că mai au nevoie de informaţie, fie că au de cerut o notă de fundamentare de undeva", a precizat Augustin Zegrean.

Întrebat dacă judecătorii care au absentat de la şedinţele CCR riscă vreo sancţiune, Zegrean a răspuns: "Li se poate întâmpla, dar nu aşa dintr-odată, gata, îi dăm afară. Este eventual o abatere disciplinară care trebuie constatată de preşedintele Curţii şi este o procedură strict reglementată în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale".

Cei patru judecători au părăsit duminică ședința în timpul dezbaterilor, iar luni nu au mai venit deloc

Curtea Constituţională a României a anunţat, luni, că va continua pe 16 ianuarie, începând cu ora 10:00, deliberările în cazul noului proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor.

Este a treia oară când instanţa constituţională amână luarea unei decizii în acest caz.

Duminică, judecătorii Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu şi Mihai Busuioc au părăsit şedinţa în timpul dezbaterilor şi nu au mai revenit, iar luni nu s-au mai prezentat deloc.

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraţilor adoptat de Guvern prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. Cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.

Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii şi procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape la acelaşi nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.

Primul proiect al reformei pensiilor magistraţilor a fost declarat neconstituţional de CCR pe 20 octombrie, ca urmare a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. CCR a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.

Judecătorii de la Instanţa supremă au decis la începutul lunii decembrie, cu unanimitate de voturi, să sesizeze din nou Curtea Constituţională în legătură cu acest proiect.

Potrivit Instanţei supreme, legea discriminează magistraţii faţă de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu; încalcă brutal independenţa Justiţiei; elimină de facto pensia de serviciu pentru magistraţi; încalcă standardele internaţionale statuate prin jurisprudenţa CJUE şi CEDO; nu respectă caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale; utilizează termeni neclari şi prezintă lacune normative care fac legea incompatibilă cu standardul de claritate şi previzibilitate într-un stat de drept.

De asemenea, judecătorii sunt de părere că legea atacată creează un regim juridic dezavantajos şi discriminatoriu pentru magistraţi în privinţa dreptului lor la pensie, în raport cu categorii profesionale aflate în situaţii similare sau analoage (alţi beneficiari ai unor pensii de serviciu). În plus, susţin ei, în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege nu există nicio fundamentare bazată pe cifre în legătură cu impactul financiar al noii reglementări. 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Susținător al lui Călin Georgescu, amendat cu zeci de mii de lei, după ce a chemat foști deținuți să ia cu asalt Guvernul

Un bărbat din București, susținător al lui Călin Georgescu și George Simion, a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 6 la plata unei amenzi penale de 8.400 lei pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică.

Fostul manager al SJU Ploiești Bogdan Nica a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Procuorii DNA susţin că fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti Bogdan Nica, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, ar fi primit 50.000 de lei de la o firmă care a beneficiat de contracte cu spitalul.

Zegrean: Nu avem, spre regretul preşedintelui, referendum pe meserii. Nu ştiu cum s-au gândit cei de la Cotroceni să îl facă

Fostul judecător CCR Augustin Zegrean afirmă că referendumul anunţat de preşedintele Nicuşor Dan, vizând activitatea CSM în rândul magistraţilor, nu este posibil, deoarece Constituţia nu prevede referendum „pe meserii”.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.