Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit cu omologul său german la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu

62245442
Agerpres

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit cu omologul său german, Christine Lambrecht, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

 

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, s-a aflat, miercuri, alături de ministrul Apărării al Republicii Federale Germania, Christine Lambrecht, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în cadrul evenimentului acesta declarând că atacul Rusiei asupra Ucrainei trebuie să înceteze, iar dialogul şi diplomaţia trebuie să devină principalele instrumente pentru a rezolva orice disensiune.

”Trebuie să continuăm să ne întărim securitatea şi să ne modernizăm forţele armate, pericolul este aici, foarte aproape de graniţele noastre”, a mai spus ministrul Apărării.

Vasile Dîncu a declarat, despre contribuţia Germaniei la asigurarea securităţii României şi la întărirea Flancului estic al NATO, într-o perioadă în care securitatea europeană este grav ameninţată, reprezintă de fapt esenţa alianţei.

”Anul 2022 este un an special, în contextul în care se împlinesc 30 de ani de la semnarea tratatului de prietenie cu Germania”, a spus ministrul.

Vasile Dîncu s-a referit la declaraţia Cancelarului Olaf Sholtz, care afirmase că ”nu vom accepta folosirea forţei ca instrument politic: ”România susţine cu tărie acest principiu, pacea în Europa a fost destabilizată de acţiunea flagrantă şi barbară a Federaţiei Ruse, de a rescrie arhitectura europeană de securitate, de aceea suntem în situaţia în care principiile internaţionale sunt încălcare în mod vădit”.

”Atacul Rusiei asupra Ucrainei trebuie să înceteze, iar dialogul şi diplomaţia trebuie să devină principalele instrumente pentru a rezolva orice disensiune, având respect pentru integritatea teritorială a naţiunilor suverane şi respectul dreptului internaţional”, a mai spus Dîncu.

Ministrul Apărării a arătat că s-a deplasat, recent, alături de premierul Ciucă, la graniţa de nord cu Ucraina, şi a fost ”profund impresionat de bătrâni, femei şi copii care s-au refugiat în ţara noastră şi au lăsat în urmă taţii şi soţii care sunt nevoiţi să lupte pentru a respinge agresiunea armată a Rusiei”.

”Speranţele şi le pun, cu toţii, în noi. Guvernul României face tot ce este posibil pentru ca aceşti oameni să fie bineveniţi în România, în Uniunea Europeană, să aibă spaţii de cazare corespunzătoare, haine, mâncare, asistenţă meicală, să se simtă în siguranţă”, a mai declarat ministrul Apărării, el salutând mobilizarea societăţii civile din România.

”Vecinii noştri au solicitat sprijin din partea comunităţii internaţionale pentru ca forţele armate să poată rezista şi să poată respinge atacurile Federaţiei Ruse. Am văzut o extraordinară mobilizare din partea statelor NATO, a statelor UE, dar şi a ţărilor din afara spaţiului euroatlantic, pentru a sprijini cu echipamente militare, letale şi neletale, Ucraina. Germania şi România se află printre aceste state”, a mai afirmat ministrul.

”Trebuie să continuăm să ne întărim securitatea şi să ne modernizăm forţele armate. Este responsabilitate noastră pentru generaţiile viitoare. Pericolul este aici, foarte aproape de graniţele noastre”, a mai spus Vasile Dîncu.

Potrivit MApN, în prezent, detaşamentul german dislocat în România este format din aproximativ 75 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi şase aeronave Eurofighter Typhoon, care execută, alături de militarii Forţelor Aeriene Române şi Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO.

Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului 2021 alături de Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în baza Declaraţiei comune privind interoperabilitatea aeronavelor Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de poliţie aeriană.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62245065
UE aprobă noi sancţiuni contra Belarusului pentru rolul său de sprijinire a invaziei ruse în Ucraina

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au aprobat miercuri noi sancţiuni împotriva Belarusului pentru rolul său de sprijinire a invaziei militare ruse în Ucraina, a anunţat preşedinţia franceză a Consiliului UE, transmite Reuters.

62245358
Situația refugiaților din Ucraina. România are în grijă 18.000 de copii ucraineni

Situația refugiaților din Ucraina. 118.461 refugiati au intrat pe teritoriul României, până la ora 8 iar 70.026 dintre aceștia au iesit din țară.

62223300
Coronavirus România, 2 martie. Aproape 7.000 de cazuri de infectare, în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 2 martie. În ultimele ore s-au înregistrat 6.832 de cazuri de infectare cu coronavirus și 90 de decese, dintre care 1 anterior.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.