Metrorex amenință că, de pe 27 octombrie, va închide metroul pe termen nelimitat

×
Publicitate

Sindicaliştii Metrorex ameninţă cu o greva generală de proporţii în Bucureşti.

Aceştia au pichetat vineri timp de o oră Ministerul Transporturilor. Oamenii sunt nemulţumiţi de salarii şi cer majorări. În plus, vor să administreze în continuare 75 la sută dintre spaţiile comerciale din staţii şi galerii. Însă Metrorex intenţionează să lase sindicatele fără acest venit substanţial, din chirii.

Peste 200 de sindicalişti de la metrou au protestat o ora, începând cu ora 11, în faţă Ministerului Transporturilor, unde se află şi sediul Metrorex.

Sindicaliştii cer salarii mai mari şi sunt nemulţumiţi de faptul că guvernul a tăiat din fondurile alocate de Ministerul Transporturilor pentru Metrorex.

În plus, de la sfârşitul lunii, compania Metrorex şi Ministerul Transporturilor vor să dea altei companii administrarea spaţiilor comerciale din metrou. Cei care au acum magazine şi buticuri au fost anunţaţi că trebuie să plece.

Dacă nu ajung la o înţelegere cu Metorex şi Ministerul Transporturilor, începând cu 27 octombrie, când expiră contractul colectiv de muncă, sindicaliştii ameninţă cu greva generală. Cu alte cuvinte, metroul se va închide pe o perioada nelimitată, susţin protestatarii.

Articol recomandat de sport.ro
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
Citește și...
Bărbatul care și-a înjunghiat soția și soacra a fost arestat

Bărbatul din Maramureş, care şi-a înjunghiat soţia şi soacra în urmă cu câteva zile, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce anchetatorii au stabilit că a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Dezvăluiri revoltătoare făcute de părinții copilului care ar fi murit de la etnobotanice

Apar amănunte noi în cazul băiatului de 12 ani din Iaşi, care a fost găsit mort, joi dimineaţă, se pare din cauza etnobotanicelor.

Momentul în care poarta din Timișoara se prăbușeste. Un tânăr a murit zdrobit de ea

Momentul tragic în care a căzut poarta de intrare în municipiul Timişoara, în urma furtunii de duminică, lovind un autoturism şi ucigând un tânăr de 24 de ani a fost filmat cu o cameră de bord, de un alt șofer.

Recomandări
Președinta CCR, reacție după informațiile despre întâlnirea cu Bolojan: „Resping ferm și categoric orice speculație”

Curtea Constituţională anunţă sâmbătă că preşedinta instituţiei, Simina Tănăsescu, respinge ferm şi categoric orice speculatie privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curtii in afara cadrului strict legal.

Avertisment din interiorul sistemului rus: Rusia pierde „războiul de uzură”. „În unele privințe, pierdem și în fața Ucrainei”

Economistul-șef al Vnesheconombank, principala bancă de stat a Kremlinului, Andrei Klepaci, a declarat că Rusia nu va putea câștiga „războiul de uzură” economic, scrie The Moscow Times

Resturi de dronă, găsite în Marea Neagră, la Olimp. Salvamarii le-au observat la 30 de metri de mal

Resturi ale unei drone au fost descoperite, sâmbătă după-amiază, în apele Mării Negre, în stațiunea Olimp. Obiectul plutea la aproximativ 30 de metri de țărm și a fost observat de salvamari.