Mesajul Papei Francisc către credincioșii din întreaga lume: „Să ne eliberăm de dictatura propriului eu”

×
Publicitate

Papa Francis îndeamnă credincioșii să se îndrepte către Dumnezeu și iasă din sfera preocupărilor personale. „Să ne eliberăm de dictatura propriului eu”, în aceste vremuri de restriște, a spus Suveranul Pontif.

 

Trebuie să "lăsăm deoparte oboseala şi lamentaţiile, să renunţăm la limitările unei perspective înguste, să ne eliberăm de dictatura propriului eu, mereu înclinată asupra noastră şi preocupărilor noastre", a spus papa în cadrul omiliei pe care a oficiat-o în Bazilica Sfântul Petru cu prilejul Epifaniei Domnului, relatează EFE și Agerpres.

Suveranul pontif i-a îndemnat pe credincioşi să-şi deschidă inimile către dragostea lui Dumnezeu, pentru că atunci când se concentrează spre propriile persoane şi nu înalţă privirile spre El, „inimile sunt copleşite de frică şi lasă loc mâniei, dezorientării şi şi deznădejdei".

„Da, fiinţa umană are nevoie de adoraţie, dar riscă să-şi greşească ţelul. Dacă nu îl va adora pe Dumnezeu atunci va adora alţi idoli, nu va mai fi un bun credincios, ci va cădea în idolatrie", a explicat papa.

Papa Francisc a oficiat slujba de Epifanie la Vatican după ce o criză dureroasă de sciatică l-a împiedicat să ţină liturghiile de sfârşit de an şi de Anul Nou.

Sărbătoarea catolică a Epifaniei Domnului, celebrată pe 6 ianuarie, marchează ziua în care, potrivit tradiţiei, cei trei regi magi i-au adus daruri pruncului Iisus.

Papa i-a îndemnat totodată pe cei credincioşi să onoreze această sărbătoare, dând dovadă de altruism.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62167583
Primăria Timişoara, declarată de DSP Timiş focar de Covid-19. Câte persoane sunt infectate

Primăria municipiului Timişoara a fost declarată, miercuri, de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş, focar COVID-19 activ, după ce şase angajaţi ai Direcţiei tehnice au fost depistaţi pozitiv la teste.

62167541
Mii de oameni la ceremoniile de Bobotează. IPS Teodosie i-a rugat să păstreze distanța: „Să nu supărăm autoritățile”

Este mare sărbătoare pentru creștini: Botezul Domnului în apele Iordanului, și în toate bisericile se țin slujbe speciale și se împarte Agheasma Mare.

62167570
Capitala şi trei judeţe rămân în zona roşie. Ilfov înregistrează o creștere a ratei de infectare

Capitala şi trei judeţe rămân în zona roşie.

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.