Ipotezele luate în calcul privind moartea medicului Ștefania Szabo. „Am văzut-o pur și simplu sleită de puteri”

×
Publicitate

Este anchetă la Spitalul Județean din Buzău după ce în această dimineață, o doctoriță de 37 de ani a fost găsită fără suflare în camera de gardă a unității sanitare.

Femeia intrase în tură luni seară, iar la miezul nopții a consultat ultimul pacient. Colegii doctoriței vorbesc despre o suprasolicitare din pricina gărzilor, dar anchetatorii iau în calcul și alte ipoteze.

Ștefania Szabo era medic specialist în chirurgie generală. Intrase în tură luni seară și urma să iasă din gardă, dimineață, la 8:00. După ce ar fi consultat mai mulți pacienți, doctorița s-ar fi retras într-un birou din camera de gardă unde obișnuia să se odihnească. Spre dimineață, alarma telefonului Ștefaniei suna insistent, iar un coleg a intrat să vadă ce se întâmplă. Din păcate a găsit-o fără viață și a sunat la 112.

Sorin Pătrașcu, manager SJU Buzău: „Nu știm nici cauzele, nici de ce s-a ajuns în această situație. Lucrurile erau normale luni, era în timpul activității, era de gardă și urma să iasă azi de dimineață la ora 8”.

Criminaliștii au sigilat încăperea în care a fost găsită doctorița și au prelevat probe. Au fost ridicate recipiente cu medicamente dar și deșeuri medicale care vor fi analizate.

Pentru că moartea Stefaniei este suspectă, anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze. Oamenii legii investighează dacă doctorița avea probleme de sănătate și urma vreun tratament dar și dacă moartea ar fi putut surveni din cauza stresului profesional. Surse medicale spun că în ultima lună Ștefania ar fi făcut 7 gărzi.

Grațiela Constantin, lider sindical Sanitas Buzău: „Au fost situații când am văzut-o pur și simplu sleită de puteri, am rugat-o să meargă acasă să își vadă și de sănătatea ei și a spus nu, eu rămân aici că am treabă”.

Dragoș Porumb, medic: „Muncea foarte mult. Probabil trebuia să mai facă pauze, să își mai revizuiască anumite aspecte personale”.

Dimineață, conducerea unității medicale din Buzău împreună cu medicii și asistentele au ținut un moment de reculegere în curtea spitalului în memoria doctoriței Ștefania Szabo. Apoi, colegii au aplaudat în semn de respect.

Între timp, anchetatorii audiază medicii și asistentele care au lucrat luni noapte la Spitalul Județean din Buzău. Și familia doctoriței a fost de altfel, audiată.

Tiberiu Tarcoci, IPJ Buzău: „În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea parchetului”.

Stefania Szabo era divorțată și de patru ani era și directorul medical al Spitalului Județean din Buzău.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62586752
Încă o tragedie pe „drumul morții”. Un BMW care depășea pe linie continuă a fost spulberat de un TIR

Două persoane au murit într-un accident produs marţi după-amiază, pe „drumul morții” între localităţile ieşene Sârca şi Bălţaţi. În accident au fost implicate un BMW şi un TIR.

62549388
Când vor fi plătite pensiile pentru noiembrie celor aproape 5 milioane de pensionari. Proceduri și calendar oficial

Aproape cinci milioane de pensionari aşteaptă plata pensiilor la începutul lunii noiembrie. Casa Națională de pensii are stabilite clar procedurile și calendarul pentru fiecare categorie de beneficiari.

62586731
Anunțul procurorilor după ce medicul Ștefania Szabo a fost găsită moartă în camera de gardă a spitalului din Buzău

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a deschis o anchetă penală pentru ucidere din culpă, după decesul doctoriței Lavinia Ștefania Szabo, director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.