Medic din Târgu Jiu, acuzat de malpraxis după ce o pacientă operată de el a murit. A mai fost anchetat și în alte dosare

×
Publicitate

Noi acuzații de malpraxis îl vizează pe un chirurg din Târgu Jiu, judecat sau anchetat deja în alte dosare, inclusiv pentru luare de mită. Acum, o femeie de 51 de ani a murit după ce medicul a operat-o.

Rudele pacientei susțin că i-au oferit doctorului și bani pentru a se asigura că intervenția chirurgicală merge bine. Oamenii spun că suma le-a fost returnată după ce femeia s-a stins la câteva ore de la operație. Medicul neagă acuzațiile.

Pacienta a fost internată inițial la Spitalul din Novaci, dar pe 11 septembrie a ajuns cu ambulanța la spitalul din Târgu Jiu. Medicul chirurg Gheorghe Neață a decis că trebuie să o opereze pentru ocluzie intestinală. Operația a durat aproape 7 ore, iar la final rudele au fost asigurate că pacienta va fi bine.

Alin Luculescu, ginerele pacientei: „Ne-a asigurat că totul e bine, operația a ieșit bine, ne vedem a doua zi. Atunci ne-am dus, i-am dat o mică atenție domnului doctor care – ce înseamnă – o sumă de bani, de 500 de lei.”

Reporter: V-a cerut el?

Alin Luculescu, ginerele pacientei: „Nu ne-a cerut, a acceptat suma de bani.”

Alte cadre medicale le-au spus însă rudelor că femeia nu va rămâne în viață, iar în câteva ore inevitabilul s-a produs.

Fery Francisc, soțul pacientei: „Când m-am dus eu la reanimare era băgată la aparate.”

Reporter: Nu aveați cu cine vorbi?

Fery Francisc, soțul pacientei: „Nu aveam cu cine și era o doctoriță de gardă și zice poate să moară în 5 minute, în zece, într-o oră.”

Medicul ar fi încercat apoi să convingă rudele să nu depună plângere.

Alin Luculescu, ginerele pacientei: „A vrut să-mi dea scutirea de autopsie, m-a chemat în birou acolo, mă tot lua în brațe, insistând în continuu, mi-a băgat în buzunar suma pe care i-o dădusem atunci seara și după am plecat.”

Medicul acuzat se apără și, la fel ca și în alte cazuri, susţine că nici de această dată, nu a greșit cu nimic.

Gheorghe Neață, medicul acuzat: „Este foarte nasol, că e o lucrătură, este clar. Nu vă spun mai mult.”

Reporter: De ce, ați făcut vreo greșeală acolo?

Gheorghe Neață, medicul acuzat: „Nu am făcut nicio greșeală, fără discuție, absolut nicio greșeală.”

Reporter: Rudele vorbesc și de bani.

Gheorghe Neață, medicul acuzat: „Nici vorbă.”
             
Rudele pacientei moarte au făcut acum plângere la Parchet.

Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt SJU Târgu Jiu: „Medicul respectiv a fost chemat la discuții și I s-a solicitat un punct de vedere scris. Dânsul susține că nu are ce să își reproșeze, de asemenea, aparținătorii au fost îndrumați către Colegiul Medicilor.”

Medicul a avut primele probleme cu pacienții săi în 2005, când a anesteziat un bărbat, deși nu avea acest drept, iar omul a rămas paralizat.

În 2020 o femeie l-a acuzat că a operat-o fără să aibă vreo tumoră, iar dosarul a fost trimis în judecată, inclusiv pentru luare de mită. În 2021 chirurgul a fost încătușat și plasat, ulterior, sub control judiciar, în acest caz. 

În interceptările de la dosar, doctorul a fost înregistrat cum se ruga zilnic să nu fie prins de procurori. Iar în urmă cu câteva luni a fost din nou încătuşat, după ce o altă pacientă operată de el a murit.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Focare de pestă porcină africană depistate în trei comune din Satu Mare. Au fost stabilite zone de restricţie

Patru focare de pestă porcină africană au fost depistate în trei comune din judeţul Satu Mare, fiind luate măsuri speciale pentru prevenirea răspândirii bolii, informează, joi, Instituţia Prefectului.

VIDEO. Incident la DIICOT, la audierea șoferului drogat, Vlad Pascu. Tatăl său aproape că a lovit jurnaliștii cu un scuter

Mihai Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a omorât doi tineri și a rănit alți trei în localitatea "2 Mai", a fost protagonistul unui incident, joi, la sediul DIICOT din București.

Ce au descoperit polițiștii într-un TIR încărcat cu borcane, care venea din R. Moldova. Șoferul s-a ales cu dosar penal. FOTO

Un șofer s-a ales cu dosar penal în urma unui control al polițiștilor de frontieră din vama Sculeni. Oamenii legii au găsit în interiorul TIR-ului pe care îl conducea ţigarete în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.