Medic acuzat că a făcut sute de operații la Spitalul din Târgu Mureș, deși nu era angajat. Cum a fost posibil

×
Publicitate

Acuzații grave la Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș. Au apărut informații potrivit cărora, un medic fără contract cu instituția sanitară ar fi făcut mai multe proceduri acolo și ar fi folosit parafa unei alte angajate.

În plus, se vorbește și despre un posibil caz de malpraxis, cu același doctor în prim-plan. Contactat de reporterii Știrilor PROTV, acesta a refuzat să comenteze situația.

Acuzaţiile au fost făcute publice pe o reţea socială de deputatul USR Emanuel Ungureanu. Acesta susţine că a primit mai multe sesizări referitoare la faptul că un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, care nu ar fi fost angajat al instituţiei, ar fi efectuat ilegal sute de intervenţii, folosind parafa şefei secţiei de gastroenterologie.

Emanuel Ungureanu: "Vorbim şi de o fraudare a bugetului Casei de Asigurări, vorbim şi de fals în scrisuri şi vorbim şi despre o moarte suspecta a unui domn. A fost convins şi el, şi aparţinătorii că a fost operat de doamna profesor."

Bărbatul despre care vorbeşte deputatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale anul trecut, în luna septembrie, iar după externare ar fi murit în condiţii suspecte. Familia lui nu a depus însă deocamdată nicio plângere.

Emanuel Ungureanu: "Operatul a decedat la câteva zile, nu s-au făcut formele de medicină legală cum trebuia făcută, a fost dusă în eroare familia. Trebuia să avem o anchetă, ancheta a fost muşamalizata de către şefa secţiei."

Potrivit conducerii spitalului, în perioada respectivă, doctorul vizat de acuzaţii grave avea încheiat un contract pentru gărzi ca medic specialist.

Mariana Negoiță, purtător de cuvânt al Spitalului Târgu Mureş: "Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a demarat o anchetă administrativă pentru a vedea exact circumstanţele în care s-au produs evenimentele care au apărut în spaţiul public."

Despre aceste presupuse nereguli a fost înştiinţat şi Corpul de control al Ministerului Sănătăţii. Iar deputatul Emanuel Ungureanu susţine că va sesiza şi Direcţia Naţională Anticorupţie.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62105440
Bărbat spulberat de tren în București. A traversat calea ferată printr-un loc nepermis
Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost spulberat miercuri seară de un tren în București.
62105439
Tânără mamă omorâtă în bătaie la Bacău. Ce au aflat anchetatorii
Este stare de alertă în Bacău după ce o femeie a fost descoperită marți seară fără viață într-o mașină, în apropiere de un canal de fugă din oraș.
62022334
Când ar putea fi gata metroul din Drumul Taberei. Data anunțată de Ministrul Transporturilor
Lucrările de automatizări şi siguranţă pentru Magistrala 5 de metrou Eroilor - Râul Doamnei au termen de începere în luna aprilie, iar contractorul are la dispoziţie 6-7-8 săptămâni pentru finalizarea lor, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Lucian Bode.