Mașini de lux furate, în valoare de 74.000 de euro, au fost descoperite în Dolj și Caraș-Severin. FOTO

62522541
Politia de Frontiera Romana

Polițiștii de frontieră au identificat recent două autoturisme, cu o valoare totală de aproximativ 74.000 de euro, care figurau în bazele de date internaționale ca fiind căutate pentru confiscare.

 

Prima descoperire a avut loc pe 23 februarie 2025, în zona Stației de Taxare a Podului Calafat-Vidin, unde un microbuz cu platformă, înmatriculat în Germania și condus de un cetățean bulgar de 38 de ani, a fost verificat de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat. În urma controalelor efectuate prin aplicația eDAC, s-a constatat că autovehiculul transportat pe platformă era dat în urmărire pentru confiscare de către autoritățile germane.

A doua situație a fost identificată o zi mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, județul Caraș-Severin. Polițiștii au descoperit un autoturism aflat în posesia unui cetățean român de 40 de ani, care, conform verificărilor, figura ca fiind furat în Canada. Conducătorul auto a declarat că a achiziționat autoturismul în 2024, fără a avea cunoștință despre situația sa juridică.

Ambele vehicule au fost indisponibilizate, iar autoritățile continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. La finalizarea investigațiilor, vor fi luate măsurile legale corespunzătoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62522515
Azil al groazei din Voluntari, închis a doua oară. O bătrână a murit, iar responsabilul este ironic: „Sunt pornografic”

Un azil din Voluntari, Ilfov, care funcționa fără forme legale, a fost închis a doua oară de autorități, după ce inspectorii au găsit acolo bătrâni ținuți în condiții groaznice.  

62522142
Mohamed Amra, traficantul extrem de periculos prins de polițiștii români, a fost predat autorităților din Franța

Mohamed Amra, traficantul de droguri prins de poliţiştii români duminică în București, a fost predat marți după-amiază autorităților din Franța.  

62522592
O femeie a murit în Chiajna după ce a fost lovită în cap de o bucată de gheaţă căzută de pe un bloc

Incident șocant într-un complex rezidențial din Chiajna, lângă București. O femeie de 35 de ani a fost lovită mortal de o bucată mare de gheață, desprinsă de pe acoperișul unui bloc.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Grindeanu bolojan facebook
Sorin Grindeanu: „Pe Ilie Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici monstrul din Loch Ness, ci cei 88% dintre români”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).