MApN demontează o nouă dezinformare privind un convoi militar filmat pe TikTok: Motivaţii fără legătură cu realitatea

62540855
Facebook

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a semnalat o nouă tentativă de dezinformare în spațiul online, legată de un videoclip postat pe TikTok care arată un convoi militar în mișcare.

„Vă semnalăm o nouă încercare de dezinformare apărută în spaţiul online. În videoclipul postat pe platforma TikTok, utilizatorul prezintă un convoi militar în deplasare, îndemnând la distribuire masivă a filmării. Deşi autorul postării nu speculează cu privire la contextul acestei deplasări, comentariile aferente atribuie filmării motivaţii fără legătură cu realitatea, fiind prezentate scenarii false, de natură a induce confuzie şi chiar panică”, a transmis, luni, Ministerul Apărării.

Instituţia precizează că, în realitate, imaginile surprind mijloace tehnice ale armatei poloneze aflate în tranzit pe căile de comunicaţii rutiere din ţară, în vederea participării la exerciţiul multinaţional DACIAN SPRING 2025.

„Desfăşurarea acestui exerciţiu a fost anunţată de Ministerul Apărării Naţionale prima dată în luna ianuarie, când au fost prezentate principalele exerciţii planificate pentru anul 2025 pe teritoriul României şi printr-un comunicat de presă transmis în 16 aprilie, înainte de începerea efectivă a exerciţiului”, a mai transmis MApN.

Participare internațională la DACIAN SPRING 2025

La exerciţiul DACIAN SPRING 2025 participă 4.000 de militari şi 913 mijloace tehnice din 10 ţări aliate – Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România şi Spania.

Exerciţiul este planificat şi condus de Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) şi se va desfăşura, în perioada 5–23 mai, în poligoanele de instruire de la Smârdan, Cincu, Capu Midia, Bogata şi Frecăţei.

„Drept urmare, în această perioadă, vor putea fi întâlnite în trafic coloane de vehicule militare ale Armatei României sau ale armatelor aliate participante, care se vor deplasa către şi dinspre aceste poligoane de instruire. Autorităţile naţionale, împreună cu aliaţii NATO, iau toate măsurile necesare pentru a minimiza impactul asupra comunităţilor locale şi traficului rutier, deplasările urmând a fi executate cu preponderenţă pe timp de noapte”, a mai transmis MApN.

Exerciţiile NATO, precum DACIAN SPRING 2025, sunt defensive şi transparente, fiind desfăşurate cu respectarea deplină a obligaţiilor internaţionale ale României.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62483028
Cod galben de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice, până marţi dimineaţă. Avertismentul hidrologilor

Hidrologii au emis cod galben de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice, până marţi dimineaţă, fiind aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie.

62525951
Judecătoria Sectorului 1 reduce perioada controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu de la 60 la 45 de zile

Judecătoria Sectorului 1 a decis luni reducerea termenului de prelungire a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, de la 60 la 45 de zile.

62540813
Ce se va întâmpla cu ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec. „Este mândră de cariera sa de 40 de ani ca diplomat”

Ambasadorul SUA la București pleacă de la post, la sfârșitul lunii iunie. Kathleen Kavalec se pensionează și va reveni în țara de origine, se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA la București.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.