Magistrații acuză Guvernul că folosește abuziv PNRR pentru modificarea pensiilor speciale: „Nu are nicio legătură”

CSM
Inquam Photos / Octav Ganea

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) își reafirmă poziția potrivit căreia noua lege care modifică „substanțial” regimul pensiilor de serviciu pentru magistrați nu are legătură cu cerințele Comisiei Europene privind obiectivul 215 din PNRR.

"Având în vedere afirmaţiile recente ale unor reprezentanţi ai puterii executive cu privire la aspectele prezentate în comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 10 octombrie, Consiliul îşi menţine întocmai poziţia exprimată prin intermediul acestui comunicat. În esenţă, ca urmare a adoptării Legii 282/2023 prin care au fost modificate substanţial condiţiile pentru acordarea pensiilor de serviciu, precum şi regimul de impozitare al acestora, Comisia Europeană a evaluat pozitiv obiectivul 215 din PNRR, considerându-l îndeplinit în evaluarea preliminară din data de 15 octombrie 2024", precizează CSM într-un comunicat transmis marţi.

Ulterior, spune Consiliul, după adoptarea Deciziei Curţii Constituţionale 724 din 19 decembrie 2024 prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile privind impozitarea progresivă a pensiilor, Comisia Europeană a revenit asupra evaluării preliminare, apreciind că jalonul 215 nu mai poate fi considerat îndeplinit în mod satisfăcător, reţinând că, în urma acestei decizii, prevederile relevante ale Legii 282/2023 care introduceau impozitarea mai mare a pensiilor nu pot fi puse în aplicare de Guvern.

"Aspectele prezentate de Consiliu au surprins întocmai realitatea obiectivă a faptelor care rezultă din comunicările Comisiei Europene. Este fără îndoială faptul că, aşa cum rezultă din aceste comunicări, condiţiile de pensionare stabilite prin Legea 282/2023 nu au constituit obiectul vreunei critici din partea Comisiei, rămânând astfel consolidate", indică sursa citată.

Potrivit scrisorii Comisiei Europene din data de 25 martie 2025, redeschiderea evaluării pe acest jalon a fost determinată de invalidarea de către Curtea Constituţională a soluţiei de impozitare progresivă a pensiilor, a cărei implementare ar fi condus la reducerea cheltuielilor pentru plata acestora, menţionează Consiliul.

Citește și
ciocan judecator
CSM, după amânarea CCR. O situație de o „gravitate excepțională”. Consiliul anunță continuarea acțiunilor de protest

"Sub acest aspect, Consiliul a subliniat că ar trebui evaluate consecinţele modificării Codului fiscal prin Legea 141/2025, intrate în vigoare începând cu data de 1 august 2025, ale cărei efecte asupra cuantumului net al pensiilor de serviciu sunt similare impozitării prevăzute anterior de Legea 282/2023. În aceste condiţii, este evident că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, astfel cum rezultă din documentele oficiale ale acesteia", spune Consiliul.

Din această perspectivă, dacă după data de 25 martie 2025 au intervenit modificări cu privire la evaluarea formulată de către Comisia Europeană, de care Guvernul României are cunoştinţă, în baza principiilor cooperării loiale şi al dialogului interinstituţional, acestea ar fi trebuit comunicate şi Consiliului Superior al Magistraturii, se mai precizează în comunicat.

Curtea Constituţională a amânat de două ori decizia

Curtea Constituţională a amânat deja de două ori pronunţarea unei decizii pe legea care prevede condiţiile de pensionare ale magistraţilor şi calculul pensiei, o decizie fiind aşteptată în 20 octombrie.

Vineri, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a contrazis pe premierul Ilie Bolojan pe tema pensiilor magistraţilor şi îndeplinirea jaloanelor din PNRR, întrucât Comisia Europeană a considerat îndeplinit jalonul 215, din octombrie 2024, doar modalitatea de impozitare a pensiilor fiind criticată. Obiecţia Comisiei, potrivit CSM, a fost deja remediată prin primul pachet de măsuri adoptat de Guvern. Magistraţii fac apel la ”respectarea adevărului juridic şi instituţional”.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, consideră că declaraţia CSM potrivit căreia jalonul privind pensiile speciale ar fi fost îndeplinit încă din 2023 este gravă şi falsă, iar din perspectiva Comisiei, jalonul privind reforma sistemului de pensii nu este îndeplinit.

În luna august, magistrații de la Curțile de Apel din toată țara au blocat Justiția, protestând față de măsurile luate împotriva pensiilor speciale. Astfel, începând din 27 august au suspendat soluţionarea cauzelor, cu unele excepţii, cerând retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

La nici 24 de ore după ce procurorii și judecătorii au început un protest, la Guvern s-a discutat modificarea legii pensiilor magistraților. Perioada de tranziție pentru creșterea vârstei de pensionare ar urma să crească, de la 10 ani, cum este stipulat în actualul proiect de lege, la 15.

Schimbări se pregătesc și la cuantumul pensiei de serviciu, care, în loc de 70% din venitul net din ultima lună de activitate, ar urma să crească la 75%.

Proiectul care îi nemulțumește pe magistrați propune noi reglementări pentru pensiile de serviciu ale personalului vizat, incluzând stabilirea vârstei standard de pensionare conform sistemului public de pensii.

Articol recomandat de sport.ro
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
Citește și...
CSM îl contrazice pe Ilie Bolojan: JalonuI PNRR privind pensiile magistraților, considerat îndeplinit de Comisia Europeană
CSM îl contrazice pe Ilie Bolojan: JalonuI PNRR privind pensiile magistraților, considerat îndeplinit de Comisia Europeană

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îl contrazice, vineri, pe premierul Ilie Bolojan pe tema pensiilor magistraţilor şi îndeplinirea jaloanelor din PNRR, întrucât Comisia Europeană a considerat îndeplinit jalonul 215, din octombrie 2024. 

CSM, după amânarea CCR. O situație de o „gravitate excepțională”. Consiliul anunță continuarea acțiunilor de protest
CSM, după amânarea CCR. O situație de o „gravitate excepțională”. Consiliul anunță continuarea acțiunilor de protest

Consiliul Superior al Magistraturii arată o situație de „gravitate excepţională” în sistemul judiciar, cauzată de atitudinea ostilă a politicienilor față de justiție și inițierea demersului legislativ privind modificarea statutului magistraților, la CCR.

Un membru CSM acuză presiune politică asupra Curții Constituționale. Declarațiile liderilor USR provoacă discuții
Un membru CSM acuză presiune politică asupra Curții Constituționale. Declarațiile liderilor USR provoacă discuții

Judecătorul Alin Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), reclamă, luni, o „presiune directă şi inadmisibilă” asupra Curţii Constituţionale, după ultimele declaraţii ale unor lideri USR.

Recomandări
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor

Joi seara, responsabilii de la Apele Române au anunțat că alimentarea cu apă se apropie de reluare pentru cei peste 100.000 de locuitori din Prahova și Dâmbovița.

BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”
BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”

Biroul Electoral de Circumscripţie Bucureşti a cerut eliminarea videoclipului filmat la Cotroceni în care apar candidatul USR la Primărie Cătălin Drulă, preşedintele Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu. 

Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România
Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România

„Există posibilitatea ca americanii să trădeze Ucraina". Emmanuel Macron a formulat acest grav avertisment într-o discuție cu Zelenski şi alți lideri europeni pentru a analiza strategii de protejare a Kievului.