Surse: Amenințările au funcționat. Magistrații aflați acum în grevă ar fi obținut încă 5% la pensie de la Ilie Bolojan

62394039
StirilePROTV

Magistrații ar fi obținut de la Guvern o majorare de 5% a pensiilor de serviciu, față de limita de 70% propusă inițial prin reforma pensiilor, în urma grevei declanșate miercuri, potrivit unor surse Știrile ProTV.

Magistrații ar fi primit în urma grevei o creștere de 5% a pensiilor de serviciu, la 75% de la 70% din venitul net al ultimei luni înainte de pensionare.

Pensia medie era de peste 25.000 de lei net în iulie 2025. Această ajustare vine în contextul unui proiect de lege care propune reguli mai stricte pentru acordarea pensiilor, inclusiv o vechime minimă de 35 de ani și limitarea pensiei la 70% din venitul lunar anterior pensionării.

Miercuri, magistrații de la Curțile de Apel din toată țara au blocat Justiția, protestând față de măsurile luate împotriva pensiilor speciale. Astfel, începând din 27 august au suspendat soluţionarea cauzelor, cu unele excepţii, cerând retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

Toate cele 16 curţi de apel din ţară au solicitat, în urma adunărilor generale ale judecătorilor organizate marţi, retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor, a anunţat Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit CSM, adunările judecătorilor „au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi încetarea campaniei agresive împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă".

Ministerul Justiției susține că a fost surprins de protestele magistraților.

Ce i-a nemulțumit pe magistrați

Proiectul care îi nemulțumește pe magistrați propune noi reglementări pentru pensiile de serviciu ale personalului vizat, incluzând stabilirea vârstei standard de pensionare conform sistemului public de pensii.

Pensia medie de serviciu pentru foști magistrați a fost de 25.283 lei net în luna iulie 2025, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice.

De asemenea, se instituie o condiție de vechime minimă de 35 de ani în muncă pentru a putea beneficia de pensie.

Cuantumul pensiei va fi de 55% din media indemnizațiilor brute de încadrare și a sporurilor pentru care s-au reținut contribuții de asigurări sociale, calculate pe ultimele 60 de luni de activitate, cu limitarea pensiei nete la 70% din venitul net al ultimei luni înainte de pensionare.

Se introduce o nouă eșalonare a vechimilor asimilate incluse în calculul perioadei utile pentru pensia de serviciu până în anul 2029. Totodată, vârsta de pensionare a magistraților va crește treptat prin adăugarea anuală a unei perioade suplimentare de 1 an și 6 luni, până în 2036.

Proiectul prevede posibilitatea pensionării anticipate după 35 de ani de vechime în funcție, cu o penalizare anuală de 2% până la atingerea vârstei standard. Modificările includ și restrângerea acordării bonificației de 1% și a actualizării pensiei doar pentru persoanele cu decizii de pensionare emise sau care îndeplinesc condițiile de pensionare, fără a se lua în calcul vechimea realizată după intrarea în vigoare a legii.

Un alt argument invocat de magistrați ar fi că în România sunt peste 215.000 de pensii de serviciu, dintre care doar 5.000 pentru magistrați.

Proiectul de lege care i-a nemulțumit ar trebui să fie asumat de guvern săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Ministrul Apărării demontează un fake news: Nu-i cheamă nimeni pe români la oaste, nu intrăm în niciun război

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, demontează ştirile false conform cărora unii români sunt chemaţi ”la război”.

Peste 2.000 de români au trimis CV-uri pentru conducerea companiilor de stat. Ministerul Economiei a suspendat înscrierile

Ministerul Economiei a suspendat temporar, joi, înscrierile pentru selecția conducerii companiilor de stat, după ce a primit peste 2.000 de CV-uri.

Individul care a agresat, „din motive rasiale”, un livrator asiatic în Capitală a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Un cetățean din Bangladesh care livra mâncare a fost lovit cu pumnul în față, marți seară, în București, de un bărbat care i-a reproșat că e un "invadator" și i-a cerut să plece din țară. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Recomandări
Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.

DIICOT a clasat dosarul fostului consilier al lui Traian Băsescu: „Sunteți mulțumit de numirile făcute, domnule Președinte?”

Fostul consilier prezidenţial Cătălin Avramescu, vizat, luna trecută, de percheziţii într-un dosar în care se făceau cercetări pentru pornografie infantilă, a anunţat, joi, că DIICOT „a emis ordonanţă de clasare”, iar „dosarul «Pampers» a fost închis.

Român căutat de autoritățile daneze pentru omor, prins în Constanța. Este acuzat de o crimă înfiorătoare

Un român de 22 de ani pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare a fost reținut în Constanța. Era căutat de autoritățile din Danemarca și este bănuit într-un caz de omor.