Lovitură dată pirateriei online din România: percheziții domiciliare ale polițiștilor la adrese din București și județul Dolj

62555866
IGPR

Săptâmâna aceasta, polițiștii IGPR - Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în București și județul Dolj.

Perchezițiile au avut loc la locuințele unor persoane cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi suigeneris ale fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2025, prin intermediul unui site de internet, persoanele în cauză ar fi pus la dispoziția publicului programele de televiziune din România, pentru orice utilizator care poate avea acces la internet, în orice colț al lumii, fără consimțământul titularilor acestor drepturi, conduită care ar fi condus la vătămarea intereselor legale ale titularilor licențelor audiovizuale, ce nu și-ar fi exprimat în niciun moment consimțământul/acordul în vederea difuzării.

Mai multe persoane au fost conduse la sediul Poliției, pentru audieri, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregului cerc de persoane implicate.

În acțiune au fost implicați și polițiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică și Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Ce sancțiuni prevede legea

În cazul în care suspecții vor fi aduși în fața justiției și vor fi găsiți vinovați, instanțele judecătorești pot decide condamnarea celor care au încălcat Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
O fetiţă de 10 ani și bunica ei au murit într-un accident grav produs pe un drum din Hunedoara. FOTO

O fetiţă în vârstă de 10 ani şi bunica ei, în vârstă de 63, au decedat, vineri, într-un accident rutier produs în zona localităţii Băniţa, din judeţul Hunedoara.

Reactorul 2 al centralei nucleare din Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic Naţional

Nuclearelectrica, compania de stat care administrează cele două reactoare ale centralei nucleare din Cernavodă, anunţă că reactorul 2 al centralei nucleare din Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic Naţional în această dimineaţă.

Blocul Naţional Sindical intră în stare de alertă faţă de măsurile Guvernului privind angajaţii din sectorul public

Blocul Naţional Sindical (BNS) a decis intrarea în stare de alertă a organizaţiei, având în vedere impactul major ce l-ar putea avea modificările legislative asupra angajaţilor, a anunţat vineri confederaţia sindicală.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Nicușor Dan va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.