Localnicii dintr-un sat din Argeș au început să își împartă un teren după ce un politician le-a spus că se dă pământ gratuit

62436817

Localnicii dintr-un sat din judeţul Argeş au intrat pe o parcelă care aparţine domeniului public al localităţii şi au început să delimiteze parcelele de pământ pe care ar vrea să îşi ridice case, după ce au aflat că „se va da pământ gratuit”.

Informaţia ar fi plecat, conform unor surse din comună, de la un politician care va candida la alegerile locale şi care le-ar fi promis oamenilor – o comunitate foarte săracă – terenuri.

„Un conflict social care putea degenera a fost aplanat la Tigveni. Zeci de persoane au fost înşelate cu informaţii false că în localitate se va da pământ gratuit. Când au auzit un asemenea lucru, mulţi oameni au început să îşi împartă o zonă din localitate. Chiar au împrejmuit viitoarele posibile proprietăţi, la mica înţelegere, fără criterii legale”, informează, miercuri, Instituţia Prefectului judeţului Argeş.

Surse locale au declarat, pentru News.ro, că informaţia conform căreia oamenii din sat, o comunitate foarte săracă, ar urma să primească terenuri, ar fi pornit de la un politician local care ar vrea să candideze pentru funcţia de primar al comunei Tigveni.

„Unul dintre membrii unei familii mi-a spus că el şi-a ales terenul dintre doi brazi pentru că vrea să îşi aşeze o casă la umbră. Şi am auzit mai multe poveşti de acest gen. Oamenii au fost înşelaţi! Le-am explicat faptul că nu există nicio hotărâre în acest sens şi că legea nu le permite să îşi aleagă unde se vor aşeza, fără să existe documente de proprietate. Am discutat cu ei şi, după două ore, au înţeles cum stau, cu adevărat, lucrurile! În semn de bună credinţă, au îndepărtat chiar ei ţăruşii folosiţi ca să delimiteze aşa-zisele viitoare terenuri”, a declarat prefectul judeţului Radu Perianu.

Acesta a precizat pentru News.ro că parcela de teren pe care localnicii au început să şi-o împartă aparţine domeniului public al comunei.

Prefectul cataloghează drept „mojicie” gestul de a-i înşela pe oameni cu astfel de promisiuni.

„Îi îndemn pe argeşeni ca întotdeauna să confirme astfel de lucruri, cu autorităţile competente. Şi sper că nu se va mai ajunge la situaţii precum cea de la Tigveni care chiar putea degenera pentru că toţi cei implicaţi erau cu nervii întinşi la maxim, iar autorităţile locale au apelat la sprijinul Jandarmeriei şi Poliţiei”, a mai declarat prefectul.

Videoclipul poate fi urmărit aici.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Temutele avioane Eurofighter Typhoon au aterizat la baza Mihail Kogălniceanu. Ce misiuni vor executa sub comandă NATO

Şase aeronave Eurofighter Typhoon au aterizat la baza Mihail Kogălniceanu, care precizează că, în următoarele patru luni, detaşamentul britanic va executa, împreună cu militarii români, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comandă NATO.

Plan Roşu de Intervenţie în Constanţa. Un microbuz plin cu persoane s-a ciocnit cu un autoturism

La fața locului au fost trimise autospeciale pentru victime multiple și ambulanțe. Patru copii și cinci adulți au fost transportați la spital.

O femeie a fost violată, bătută și amenințată cu moartea de doi pușcăriași din Alba. Agresorii, arestați preventiv

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Sebeş, pentru 30 de zile, după ce au violat o femeie de 49 de ani, au ameninţat-o cu moartea şi au bătut-o, iar apoi nu au lăsat-o să plece din locuinţă.  

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

Un profesor român de la Stanford, în spatele unui experiment fără precedent: șoareci cu jumătate de creier uman

Cercetătorii au creat șoareci cu creiere formate aproape pe jumătate din țesut uman, pentru a studia boli precum schizofrenia, epilepsia, paralizia cerebrală și unele forme rare de demență.

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.