La Castelul Peleş, locul în care a copilărit Majestatea sa Regele Mihai, oamenii îi aduc deja un ultim omagiu suveranului

×
Publicitate

În astfel de momente, mulţi vor să afle acum cât mai multe despre viaţa sa tumultoasă.

Aici s-a născut şi a crescut, iar oamenii locului l-au putut vedea în drum spre şcoală, la săniuş, în şaua calului ori la volan, accelerând către Târgovişte.

Printre primii care şi-au aşternut gândurile în cartea de condoleanţe aflată în vestibulul castelului se afla şi primarul oraşului, care l-a cunoscut personal.

Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia: "El când a abdicat a fost obligat să plece urgent şi nu a luat cu el nicio avere".

Moartea regelui i-a întristat şi pe turiştii străini, care abia acum i-au aflat tristă poveste.

 

Miercuri, 13 decembrie, Regele Mihai va reveni pentru ultima oară la Peleş. Trupul său neînsufleţit va fi așezat în Holul de Onoare, în prezenţa custodelui coroanei şi a membrilor familiei regale.

Oficiali romani şi străini sunt aşteptaţi pentru a prezenta condoleanţe. Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
61896601
Ambasadorul Hans Klemm, despre moartea Regelui Mihai: „Ar fi greu să identific un român mai curajos”
Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, a precizat, miercuri, că Regele Mihai a fost un patriot curajos, care a făcut eforturi pentru a asigura o Românie liberă.
61926552
Șapte persoane din Vâlcea au furat globurile din ghirlandele instalate de Primărie
400 de lei pentru câteva globuri de Crăciun - este proastă afacere pe care au făcut-o mai mulţi oameni din Râmnicu Vâlcea, care s-au crezut mai şmecheri decât alţii.
61926545
Ministrul Sănătății s-a ales cu o plângere penală din cauza crizei imunoglobulinei
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) sesizează Parchetul General cu privire la modul în care ministrul Sănătății Florian Bodog și alte persoane au gestionat criza imunoglobulinei, care a dus la moartea unui om.