Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, săptămâna viitoare. Va fi însoțit de mai mulți oficiali

62441608
Facebook.com

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol.

Administraţia Prezidenţială anunţă că Republica Coreea este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008.

”Intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum şi multitudinea domeniilor în care există potenţial şi interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de a consolida Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Coreea, cu prilejul vizitei oficiale la Seoul, prima la nivel de şef de stat din ultimii 16 ani. În acest context, va fi adoptată la cel mai înalt nivel „Declaraţia Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcţiile principale de cooperare vizate de ambele părţi pentru următorii 10 ani”, subliniază comunicatul oficial.
Vizita în Coreea de Sud va debuta luni, 22 aprilie 2024, cu ceremonia depunerii unei coroane de flori la Cimitirul Naţional din Seoul şi un tur informativ al Panmunjom (Joint Security Area) din Zona Demilitarizată, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Marţi, 23 aprilie 2024, Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit de Preşedintele Yoon Suk Yeol. Consultările politice dintre cei doi şefi de stat vor viza teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional şi global, precum şi impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerţului şi a investiţiilor în domeniul energiei verzi şi nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului şi gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătăţii, al educaţiei sau alte noi domenii. Va fi evidenţiată şi legătura specială pe care schimburile interumane şi culturale, care se bucură de o creştere remarcabilă în ultimii ani, o reprezintă pentru cele două state.

”În prezenţa Preşedintelui României şi a Preşedintelui Republicii Coreea, vor fi semnate o serie de documente relevante pentru consolidarea relaţiei bilaterale, vizând: apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior, cooperarea în situaţii de urgenţă şi managementul dezastrelor, cooperarea în domeniile culturii, mass-media, tineretului şi sportului”, arată comunicatul.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe Preşedintele României la Seoul fac parte şi membri ai Guvernului României, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi secretarul de stat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

”În cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, Preşedintele României va avea o întrevedere cu Prim-ministrul Han Duck-soo, prilej pentru a puncta principalele obiective ale relaţiei economice bilaterale şi pentru a evalua rezultatele celui de-al X-lea Comitet Mixt pentru Cooperare Industrială (Seoul, 25 martie 2024). Miercuri, 24 aprilie 2024, Preşedintele Klaus Iohannis va vizita Complexul de producţie Doosan Enerbility, Changwon (Busan), unde va avea o serie de discuţii cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări şi oportunităţi în domeniul energiei regenerabile şi al reactoarelor modulare mici (SMR)”, se mai arată în anunţul oficial.

Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Coreea, Preşedintele României va avea întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri şi va vizita expoziţia de artă tradiţională românească „Insight Romania”.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62441272
Tânăr cercetat penal după ce în urma unei şicanări în trafic a ameninţat cu pistolul un şofer, pe o stradă din Constanța

Un tânăr este cercetat penal după ce, în urma unei şicanări în trafic între el şi un alt conducător auto, în staţiunea Eforie Sud, a ameninţat cu un pistol respectivul şofer, a informat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

62363527
Reacția lui Bănescu după ce preotul Nicolae Tănase a declarat că „dacă un băiat abuzează o fată, aceasta e şi ea vinovată”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a numit afirmaţiile preotului Nicolae Tănase din Valea Plopului potrivit cărora „dacă un băiat abuzează o fată, aceasta e şi ea vinovată”, drept „o gândire barbar clericalizată”.

62443043
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.  

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.