Johnny Depp are o nouă iubită. Este una dintre avocatele sale | GALERIE FOTO

62289750
Profimedia

Viața actorului Johnny Depp s-a schimbat după ce a câstigat procesul împotriva fostei soții, Amber Heard. Vedeta a obținut rolul lui Louis al XV-lea în noua peliculă „Jeanne Du Barry” și a început o nouă relație.

Joelle Rich, care l-a reprezentat pe Depp în procesul din Marea Britanie împotriva tabloidului The Sun este noua parteneră a actorului.

„Chimia lor depășește orice limită”, a declarat o sursă apropiată cuplului pentru US Weekly.

Rich, în vârstă de 37 de ani, a fost unul dintre avocații care au lucrat la cazul lui Depp împotriva ziarului din Marea Britanie, după ce starul a dat în judecată publicația pentru calomnie în 2018. Ea nu a făcut parte din echipa juridică care l-a reprezentat în procesul său pentru defăimare împotriva fostei soții Amber Heard la începutul acestui an. Avocata a fost, totuși, prezentă în sala de judecată din Virginia pentru a-și arăta „sprijinul” pentru nominalizatul la Oscar.

Johnny Depp și Joelle Rich - 20

„Nu exista nicio obligație profesională ca ea să fie acolo. A fost personal”, a spus o sursă apropiată pentru Us Weekly, adăugând că relația celor doi se derulează într-un mod discret.

Potrivit aceleași surse, Rich era căsătorită atunci când l-a întâlnit pe Johnny Depp, dar acum divorțează de soțul ei. Cei doi au împreună doi copii.

În perioada în care s-a desfășurat procesul de defăimare împotriva lui Amber Heard, în vârstă de 36 de ani, au apărut zvonuri potrivit cărora Depp ar fi fost împreună cu o altă avocată, Camille Vasquez.

Vasquez a negat speculațiile privind relația cu Johnny Depp, spunând că sunt „lipsite de etică”.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62289634
Primul concurent care a strigat: "Sunt celebru, scoate-mă de aici!" VIDEO

Răzvan Botezatu este primul concurent care a cedat și a strigat "Sunt celebru, scoate-mă de aici!", spre surprinderea celorlalți concurenți.

62276011
Sunt celebru, scoate-mă de aici! sezonul 2. Chef Salvo Lo Castro a părăsit competiția

Al doilea sezon din „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a revenit PRO TV. Episoadele vor fi difuzate în premieră pe VOYO, iar după o săptămână și pe PRO TV.

62263762
Shakira a rupt tăcerea. Artista a făcut primele dezvăluiri despre despărțirea de Gerard Pique

Shakira a vorbit pentru prima dată despre despărțirea de Gerard Pique. Cei doi au fost împreună timp de 12 ani și au doi copii.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.