Jandarmi reţinuţi după ce au bătut şi jefuit două femei, cărora le-au spus că sunt polițiști

61849477

Doi jandarmi au fost reţinuţi, alături de alţi doi bărbaţi, sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, tâlhărie şi ameninţare.

Pretinzând că sunt poliţişti, aceștia au intrat în locuinţele a două femei, pe care le-au agresat, apoi le-au furat bani şi bunuri.

Conform Poliţiei Capitalei, cei patru bărbaţi, în vârstă de 29, 34, 25 şi 24 de ani au fost reţinuţi de către Parchetul Militar de pe lânfă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, tâlhărie calificată în formă continuată şi ameninţare, ei urmând să fie duşi în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Anchetatorii spun că cei patru bărbaţi, prin declinarea în fals a calităţii de poliţist, ar fi pătruns în locuinţele a două femei, unde, prin intimidare, violenţă şi prin simularea calităţii oficiale, au sustras sume de bani şi bunuri. Victimele au fost abordate în urma anunţurilor pe care le-au postat pe internet şi prin care ofereau serviciile sexuale.

Astfel, în 9 decembrie 2017 şi în 5 mai 2018, bărbaţii au pătruns în locuinţele celor două femei şi, sub pretextul calităţii oficiale, au dat senzaţia că sunt în desfăşurarea unei proceduri penale şi ar fi sustras banii găsiţi în apartamente.

În acest caz au fost făcute percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, la adresele celor patru bărbaţi, ulterior aceştia fiind duşi la audieri. Cercetările sunt continuate de către Parchetul Militar Bucureşti şi Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61892655
Ponta: ”Mă bucur pentru decizia de achitare pronunţată în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu”

Fostul premier Victor Ponta a postat marţi pe Facebook un mesaj prin care salută decizia judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) de a-l achita pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

61961690
Un microbuz cu număr de România s-a lovit de un camion în Ungaria. Sunt 9 morți

Accident grav petrecut marți după-amiază pe o autostradă din Ungaria. Un microbuz s-a lovit de un camion în apropiere de Ceglédbercel, mai multe persoane pierzându-și viața, potrivit poliției ungare.

61961668
A reabilitat calea ferată pentru Mocăniță, iar acum statul a depus o plângere pe numele său

Este scandal între CFR, Inspecţia de Stat în Construcţii şi proprietarul ''Mocăniţei Huţulca'', unul dintre brandurile Bucovinei.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.