Ireal. Judecătoarea din dosarul 2 Mai a întrebat-o pe mama tinerei moarte dacă s-a dus la înmormântarea copilei sale VIDEO

62444206
Pro TV

Judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu a întrebat-o pe mama tinerei moarte în accidentul de la 2 Mai dacă s-a dus la înmormântarea copilei sale, iar pe tatăl tânărului decedat dacă fiica pe care o mai are există în realitate.

Judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu, pe care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a refuzat să o suspende după ce a întrebat, mestecând gumă, dacă tinerii omorâți în accidentul de la 2 Mai se află în sala de judecată, a recidivat și a întrebat-o joi pe mama Robertei, tânăra moartă în tragedie, dacă s-a dus la înmormântarea copilei sale.

Rudele victimelor accidentului comis de Vlad Pascu pe 19 august 2023 s-au arătat șocate de întrebările puse de judecătoare la termenul de joi al procesului derulat la Mangalia, scrie Ziua de Constanța.

Astfel, magistrata a întrebat-o pe mama Robertei, fata moartă în accident, dacă s-a dus la înmormântarea propriei copile.

Pe mine mă întreba dacă am fost la înmormântare. Doamna judecătoare mi-a lăsat aceeași impresie pe care am avut-o și în rândul trecut. Ne-a răstălmăcit cuvintele, nu a înțeles din prima ce declaram noi. Să pui o asemenea întrebare unui părinte care-și înmormântează copilul, mi se pare strigător la cer”, a declarat femeia, potrivit sursei citate.

Tatăl lui Sebi, întrebat de judecătoarea dacă fiica sa ce i-a mai rămas în viață există în realitate

Nici tatăl lui Sebi, tânărul ucis în tragedia de la 2 Mai, nu a ”scăpat” de interogatoriul bizar al judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu. Astfel, bărbatul a fost întrebat dacă singurul copil care i-a mai rămas, sora lui Sebi, există în realitate.

Cele mai șocante întrebări din partea doamnei judecător au fost toate. Am rămas surprins când m-a întrebat dacă fata mea... există? Nu mai am cuvinte!”, a declarat tatăl lui Sebi.

La două cuvinte o dădea-n bară. De fiecare dată spunea câte-o perlă, cum a făcut de fiecare dată. Eu spuneam ceva, dânsa formula exact după ce voia ea”, a mai spus bărbatul. Potrivit acestuia, consemnarea finală a ședinței prezintă ”80% ce a vrut ea, 20% din ce am spus eu”.

CSM a respins pe 24 aprilie 2024 cererea Inspecției Judiciare de suspendare a judecătoarei din dosarul 2 Mai, spunând că modul în care se prezintă aceasta în proces nu aduce atingere imaginii justiției.

Asta după ce, chiar la prima înfățișare, judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu a întrebat, în timp ce mesteca gumă, pe părinții tinerilor morți dacă aceștia se află în sală.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Mircea Geoană: Rusia „nu are intenția și nici capacitatea să agreseze un stat NATO”

Rusia „nu are intenția și nici capacitatea” să agreseze un stat NATO la acest moment, afirmă Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianței, dar poartă „un război hibrid total”.

Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la reconstrucţia unui drum forestier

Un bărbat de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ.  

Strat de zăpadă de peste patru metri pe Transfăgărășan. Drumarii lucrează într-o zonă dificilă, cu risc de avalanșă. VIDEO

Drumarii care deszăpezesc Transfăgărăşanul pe porţiunea dintre Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac şi-au propus să redea circulaţiei rutiere cât mai repede acest drum. Totuși, ei au dat de un strat gros de zăpadă, de peste patru metri.

 

Recomandări
Surse: Președintele „lasă impresia” că va numi azi premier. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.