Intervenție a unității speciale CBRN la incendiul din Capitală. ”S-au topit toți pereții”

×
Publicitate

A fost alertă în sectorul 1 al Capitalei. La doar câțiva kilometri de aeroportul Băneasa, o hală industrială a luat foc în miezul zilei, iar fumul negru se putea vedea de la 10 kilometri distanță.

 

Până la sosirea pompierilor, angajații au reușit să iasă din hală, așa că nu există victime, însă pagubele sunt foarte mari.

O coloană de fum uriaşă s-a ridicat în nordul Capitalei şi i-a speriat pe locuitorii din cartierul Băneasa. Peste 50 de autospeciale de pompieri au pornit în goană spre locul dezastrului.

Incendiul izbucnise într-un parc industrial, în apropiere de aeroportul Aurel Vlaicu, şi spaţiul care se întindea pe 10 mii de metri pătraţi, unde se asamblau construcţii metalice, ardea violent.

În jurul prânzului, pe la ora 1 fără 10, flăcările au izbucnit. La fața locului a venit unitatea mobila CBRN, de acţiune în caz de pericol chimic bacteorologic, nuclear şi radioactiv.

Toată populaţia din sectorul 1 a fost avertizată prin mesaje RO Alert să nu se apropie de zonă şi să închidă ferestrele pentru a evita pătrunderea fumului.

Bogdan Toma, purtător de cuvânt ISU BIF: ”Acţionăm doar din exterior, pentru că există riscul prăbuşirii. Există hidranţi, dar nu suficient pentru amploarea incendiului."

Martor: "Făceau construcţii metalice, se suda, probabil că din cauza auto-genului, probabil că şi de la vopseluri, vă daţi seama ce era acolo, s-au topit toţi pereţii."

Din fericire, incendiul nu s-a propagat la halele şi clădirile apropiate şi toţi oamenii care se aflau în zona de risc au fost evacuaţi la timp.

Pompierii trebuie să stabilească de la ce a pornit focul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
Jurnaliștii nemți investighează scandalul de la Vișeu de Sus. Ce acuzații au lansat

Banii ar fi principalul motiv pentru care autoritățile din Germania au trimis ani la rând, la reabilitare în România, tineri consumatori de droguri ori cu probleme de comportament care, altfel, riscau să ajungă la închisoare.

Patru noi zone de ”park & ride” în București, toate în sectorul 4. Care sunt tarifele

În București au apărut patru noi parcări pentru cei care locuiesc în afara Capitalei și vor să folosească transportul în comun pentru drumurile din oraș.

Recipient sub presiune, proiectat prin 5 pereți, la 200 de metri distanță. Un om a murit

Un muncitor a murit şi alţi trei au fost răniți la o fabrică de materiale de construcții din Capitală.

Recomandări
Ce se întâmplă dacă PSD spune „nu” Guvernului Mureșan. Cum ar putea premierul desemnat să strângă voturile necesare

Președintele Nicușor Dan a semnat, sâmbătă, decretul prin care îl desemnează, oficial, premier pe Siegfried Mureșan. De luni, acesta va avea la dispoziție 10 zile pentru a-și forma echipa și a cere votul Parlamentului. 

De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Putin susține din nou că Rusia nu are intenții agresive față de Europa. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin

Emmanuel Macron a cerut vigilență sporită în fața amenințării atacurilor hibride ale Rusiei. Si a cerut elaborarea unui plan de protecție a infrastructurii critice a țării.