Blocajul din Justiție se încheie. Instanțele și parchetele reiau pe rând activitatea, după ce CCR a respins reforma pensiilor

61619330

Mai multe instanțe și parchete, inclusiv cele de pe lângă ÎCCJ și Curtea de Apel București, anunță că renunță la protestele față de modificarea condițiilor de pensionare a magistraților.

Una dintre instanţele care renunţă la protest, Judecătoria Ploieşti, a lansat public un punct de vedere prin care cere Guvernului şi Parlamentului „să înceteze campania agresivă împotriva autorităţii judecătoreşti”.

Tot mai multe instanţe şi Parchete îşi reiau activitatea după ce Curtea Constituţională a României a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, constatând că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în ansamblu, este neconstituţională.

„Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, cu unanimitatea celor prezenţi, suspendarea formelor de protest adoptate la nivelul instituţiei prin Hotărârea Adunării Generale din data de 26 august 2025.

Totodată, s-a stabilit ca, în raport de evoluţia şi circumstanţele concrete care privesc statutul profesiei de procuror, Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie convocată la un moment ulterior pentru a hotărî dacă se impune reevaluarea măsurii adoptate astăzi”, transmite, miercuri, unitatea de parchet.

Aceeaşi măsură este anunţată şi de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Adunare Generală a acestui parchet a decis, miercuri, cu unanimitatea celor prezenţi, să înceteze forma de protest declanşată prin hotărârea nr. 2 din data de 27 august 2025. Astfel procurorii vor relua activitatea începând de joi, 23 octombrie. În cazul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti excepţie face activitatea de primire a publicului la registratură şi în audienţă care va fi reluată începând cu data de 27 octombrie 2025, conform unui anunţ al instituţiei.

Judecătorii reiau activitatea, în mai multe judeţe, însă criticile rămân

Instanţe din mai multe judeţe, precum Alba, Vâlcea, Prahova, anunţă de asemenea că renunţă la protestele declanşate la finalul lunii august, după ce actul normativ care schimbă condiţiile de pensionare a magistraţilor a fost declarat neconstituţional.

Criticile la adresa puterii politice rămân

Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti, care miercuri a decis reluarea activităţii, cere puterii legislative şi executive să „înceteze campania agresivă împotriva autorităţii judecătoreşti”.

Judecătorii ploieşteni transmit „solicitarea fermă adresată puterii executive şi puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă”.

Aceştia cer „ferm” ca orice proiect de lege privind statutul magistraţilor să fie adoptat numai în urma unei consultări cu aceştia.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Hidroelectrica anunţă că modernizează sistemele informatice. Până când va fi suspendată temporar plata cu cardul

Hidroelectrica anunţă că în perioada 23–31 octombrie 2025 va realiza un proces de upgradare a sistemelor informatice. În acest interval, plata cu cardul în aplicaţia iHidro va fi temporar indisponibilă.

Programul ceremoniei de sfințire a Catedralei Naționale. Câte persoane vor avea acces

Sfințirea picturii Catedralei Naționale va avea loc duminică, 26 octombrie 2025, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și a Patriarhului Daniel, în cadrul unui amplu program liturgic cu acces organizat pentru credincioși.

Forma „realistă” a PNRR-ului României a fost aprobată de UE. A ajuns la 21 de miliarde de euro. Ce proiecte au fost eliminate

Comisia Europeană a aprobat, miercuri, varianta finală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.  

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.