India a ajuns la maximul exporturilor de motorină din petrol rusesc în Europa. Se fac stocuri mari înainte de noile sancțiuni

62427146
Shutterstock

Exporturile de motorină ale Indiei către Europa au crescut la un nivel maxim în ultimele 11 luni, în august, în timp ce cumpărătorii europeni s-au grăbit să își facă provizii înainte de iminenta interdicție impusă de UE asupra combustibililor produși din

Transporturile au ajuns la aproximativ 260.000 de barili pe zi luna trecută - un salt de 63% față de iulie și mai mult decât dublu față de nivelul înregistrat cu un an înainte, potrivit firmei de monitorizare a cisternelor Kpler, arată The Independent.

Aproape toate încărcăturile au provenit de la Reliance Industries, cea mai mare rafinărie privată din India, deținută de industriașul Mukesh Ambani și familia sa.

Achizițiile de petrol rusesc ale Indiei au contribuit la deteriorarea relațiilor dintre Delhi și Washington, Donald Trump impunând tarife comerciale de 50 % asupra importurilor indiene și acuzând guvernul Narendra Modi de finanțarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

India s-a apărat, amintindu-i lui Trump de achizițiile continue de petrol și gaze rusești ale Europei. Oficialii indieni au respins criticile potrivit cărora profită din revânzarea de combustibili rafinați din țiței rusesc către țări care au impus embargouri, insistând că importurile și exporturile sale respectă dreptul internațional. Oficialii din Delhi susțin că, dacă Europa are motive de îngrijorare, poate pur și simplu să nu mai importe.

În timp ce Europa a interzis importurile directe de combustibili rusești în februarie 2023, rafinăriile indiene au devenit un furnizor important prin prelucrarea țițeiului rusesc și exportul de motorină, combustibil pentru avioane, kerosen spre vest.

Din ianuarie 2026, noile sancțiuni ale UE vor interzice importul de produse petroliere rafinate din petrol rusesc în țări terțe.

Analiștii din industrie spun că cumpărătorii europeni își fac rezerve cât mai pot, ca în cazul acumulării de stocuri care a avut loc înainte de sancțiunile din 2023. Închiderea anticipată a rafinăriei Shell Pernis din Țările de Jos a contribuit la creșterea cererii, la fel ca și întreținerea planificată la rafinăriile din Orientul Mijlociu în cursul acestui an, care va restrânge oferta regională.

„Această schimbare reflectă probabil anticiparea sancțiunilor UE din ianuarie 2026 privind produsele rafinate din țiței rusesc", a declarat Sumit Ritolia, analist-șef la Kpler, potrivit The Indian Express.

„India va continua să cumpere petrol rusesc”

Este de așteptat ca interdicția să ridice noi întrebări cu privire la punerea ei în aplicare, având în vedere că majoritatea rafinăriilor indiene prelucrează un amestec de țiței rusesc și ne-rusesc. Reprezentanții industriei spun că este aproape imposibil să se facă distincția între surse, iar rafinăriile indiene s-ar putea adapta pentru a rămâne în conformitate cu normele.

Analiștii remarcă faptul că, chiar dacă Europa taie aprovizionarea din India, întreruperea ar fi probabil temporară. „Dacă Europa nu mai cumpără din India, va trebui să cumpere din altă parte. Fluxurile se vor schimba pur și simplu, India găsind alte piețe", a declarat un oficial din industria petrolieră.

Interdicția UE face parte dintr-o campanie mai amplă de presiune asupra Moscovei cu privire la războiul din Ucraina. Luna trecută, Bruxelles-ul a extins măsurile pentru a viza combustibilii produși din țiței rusesc în țări terțe, exceptând aliați precum SUA, Regatul Unit, Norvegia și Canada. Rusia se bazează pe exporturile de petrol și gaze pentru aproximativ un sfert din veniturile sale bugetare. China și India au fost cei mai mari cumpărători ai săi începând din 2022.

India și-a apărat în mod constant achizițiile de petrol din Rusia ca o chestiune de securitate energetică. De la invazia Ucrainei în 2022, țițeiul rusesc a reprezentat mai mult de o treime din importurile Indiei.

„India va continua să cumpere petrol rusesc. Este decizia noastră să cumpărăm ceea ce se potrivește nevoilor noastre, de unde ne cumpărăm petrolul, va trebui să luăm o decizie în acest sens", a declarat Niramal Sitharaman, ministrul de finanțe al Indiei, într-un interviu acordat CNBC în această săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Peste 1.000 de medici și asistenți în școlile Capitalei în prima zi de școală. PMB promite măsuri pentru reducerea traficului

Primăria Capitalei transmite că a luat măsuri pentru fluidizarea traficului în prima zi de școală. În plus, instituția anunță o creștere a numărului de polițiști locali pe străzi, dar și a numărului de cadre medicale din școli.

Vestea primită de polițiștii din Vâlcea, înainte de prima zi de școală. Noul an începe cu patrule în plus

Poliţiştii vor fi mult mai prezenţi în preajma unităţilor de învăţământ din judeţul Vâlcea în noul an şcolar, pentru a consolida un mediu educaţional sigur, a declarat, vineri, inspectorul-şef al IPJ, comisar-şef Puiu Dorel Călinescu.

Un bărbat, arestat după ce a încercat să introducă ilegal în țară cinci migranți irakieni. Doi dintre ei erau în portbagaj

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să introducă ilegal în România cinci migranţi ascunşi într-un autoturism, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.