Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO

Accident cfr

Un incident feroviar a avut loc marți, la ora 19:00, pe secția de circulație București Vest – Chiajna, provocând blocarea temporară a unui fir de circulație. 

Evenimentul s-a produs la kilometrul feroviar 68+900, după ce un autoturism a ajuns răsturnat pe linia de cale ferată.

„Trenul R 9427, aparținând Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători” S.A., care circula pe relația București Progresu – București Nord, a surprins și a lovit un autoturism răsturnat în gabaritul liniei de cale ferată, pe firul II.”, a transmis CFR S.A.

Din fericire, nu au fost raportate victime. Trenul a rămas staționat până la finalizarea intervențiilor pentru descarcerare și eliberarea gabaritului liniei, urmând să reia circulația doar după încheierea anchetei și a procedurilor legale.

Traficul feroviar pe firul I se desfășoară în continuare în condiții de siguranță, conform reglementărilor în vigoare, iar autoritățile feroviare monitorizează situația.

Compania CFR a intervenit imediat cu personal de specialitate și colaborează permanent cu autoritățile pentru a asigura siguranța circulației și reluarea traficului în condiții normale.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Descoperirea făcută de anchetatori la locul accidentului feroviar din Spania. „Eroarea umană este practic exclusă”

Anchetatorii au descoperit o îmbinare defectă pe şine după deraierea unui tren de mare viteză în Spania, care a provocat moartea a cel puţin 39 de persoane.

Pericolul uriaș de pe lacurile înghețate. Cele cinci reguli care trebuie respectate în situația unui accident

Incidentul petrecut zilele trecute, la Craiova, unde o fetiţă a fost salvată în ultimul moment din apele îngheţate ale unui lac, aduce în prim plan unul dintre pericolele majore ale acestei perioade.

Doi români au fost răniți în accidentul feroviar din Spania, confirmă MAE. Care e starea lor de sănătate

Doi români au fost răniți ușor în accidentul feroviar petrecut în regiunea Cordoba, Regatul Spaniei, a precizat MAE. Cei doi sunt în afara oricărui pericol.

Recomandări
De ce l-a desemnat Nicușor Dan premier pe Siegfried Mureșan. Președintele are și o nemulțumire: „Mi-aș fi dorit asta”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre desemnarea ca premier a lui Siegfried Mureşan, că a ales persoana care are cele mai multe voturi în spate, la acest moment, el precizând că i-ar fi plăcut să aleagă o persoană care are deja o majoritate.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,