Incendiu violent în Buzău: ”Mi-am izgonit nevasta și copiii de acasă și apoi am sărit cu furtunul”

×
Publicitate

Un incendiu violent a distrus joi seară o locuință și două mașini dintr-o localitate din județul Buzău.  

Intervenția pompierilor a fost îngreunată de vântul puternic, care a făcut ca flăcările să se extindă și la o clădire aflată în apropiere.

Alarma s-a dat după ce locuința unei familii din Cândești a luat foc. Cei trei oameni aflați înauntru au reușit să iasă repede din casă. În urma lor însă, flăcările s-au extins rapid.

Costin Toș, vecin: ”Flăcările erau de la el de la casă până la mine la garaj, peste drum, că bătea vântul așa în diagonală. Mi-am scos mașina afară, mi-am izgonit nevasta și copiii de acasă și apoi am sărit cu furtunul la casă la vecini”.

Imediat, au sărit și alți vecini.

Dumitru Androne, vecin: ”Am apucat să stingem o parte la mine, că începuse să se extindă și la mine. Momentan nu se știe ce a ars, știu că are două mașini”.

Flăcările au pornit de la un coș de fum

Cele două autoturisme, parcate în curtea casei, au ars complet. Îngrozită de ce se întâmpla, o femeie a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Eduard Dumitriu, ISU Buzău: ”Incendiul se manifesta la două case de locuit, la prima pe o suprafață de aproximativ 300 de mp, iar la cea de-a doua parțial pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Vântul bătea cu putere existând pericolul de propagare la vecinătăți”.

Din primele cercetări, se pare că flăcările ar fi pornit de la un coș de fum defect, aflat în partea din spate a casei, spun pompierii. Incendiul a fost stins după aproximativ două ore.

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62332227
Restaurant chinezesc din Timișoara, închis de OPC. Ce au descoperit inspectorii acolo

Un restaurant chinezesc dintr-un centru comercial din Timișoara a fost închis temporar de OPC.  

62332223
Două case din cartierul brașovean Schei au fost distruse în urma unui incendiu. De frică, un câine și-a mușcat stăpânul

Două case din cartierul brașovean Schei au fost distruse în urma unui incendiu, iar în învălmășeala creată, de spaimă, câinele uneia dintre familii și-a mușcat stăpânul, care a avut nevoie de îngrijiri medicale.  

62332222
Doi oameni au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de peretele pasajului Băneasa

Și în București, doi oameni au ajuns, joi seară, la spital, în urma unui accident. Mașina în care se aflau, s-a izbit de peretele pasajului Băneasa și de parapetele de pe mijlocul drumului.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.